Ce se întâmplă după cele 30 de zile de armistițiu propuse între Rusia și Ucraina. Textul complet al acordului dintre Statele Unite și ucraineni

 2 comentarii

După ore bune de discuții, întâlnirea de la Jeddah, Arabia Saudită, s-a încheiat cu un armistițiu de 30 de zile. Conform declarației comune SUA-Ucraina, care a fost făcută publică marți, 11 martie, Washingtonul și Kievul au făcut „pași importanți către pace durabilă pentru Ucraina”.

Agenția de știri Reuters a prezentat textul integral al declarației.

„Reprezentanții ambelor națiuni au lăudat curajul poporului ucrainean în ceea ce privește apărarea țării lor și au convenit că acum este momentul să înceapă demersurile pentru o pace durabilă”, se arată în declarație.

Conform sursei citate, delegația ucraineană și-a exprimat recunoștința față de președintele american Donald Trump, Congresul SUA și față de poporul american pentru că au făcut posibile progrese importante în vederea obținerii păcii”.

„Ucraina și-a exprimat disponibilitatea de a accepta propunerea Statelor Unite de a adopta o încetare a focului imediată, provizorie, de 30 de zile, care poate fi prelungită de comun acord de către părți și care trebuie acceptată și pusă în aplicare concomitent de către Federația Rusă. Statele Unite vor comunica Rusiei că reciprocitatea rusă este esențială pentru obținerea păcii”, conform declarației.

De asemenea, Washingtonul s-a angajat să reia transferul de informații secrete către Ucraina și asistența militară.

„Delegațiile au vorbit despre importanța activităților de ajutor umanitar ca parte a procesului de pace, în special în timpul încetării focului, inclusiv schimbul de prizonieri de război, eliberarea deținuților civili și întoarcerea copiilor ucraineni transferați forțat”, se mai precizează în declarație.

Ambele delegații au căzut de acord să își stabilească echipe de negociere și să înceapă imediat tratativele „pentru o pace durabilă care să asigure securitatea Ucrainei pe termen lung. Statele Unite s-au angajat să discute propunerile în cauză cu reprezentanții Rusiei. Delegația ucraineană a reiterat faptul că partenerii europeni vor fi implicați în procesul de pace”.

În final, liderii celor două state, Donald Trump și Volodimir Zelenski, au convenit să semneze cât mai curând un acord privind exploatarea resurselor minerale critice ale Ucrainei, „pentru a consolida economia Ucrainei și a garanta prosperitatea și securitatea pe termen lung a țării”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    WendyWeinsten 12.03.2025, 10:49

    pai de ce sa mai reia ajutorul militar catre Ucraina daca vor pace?

  • Avatar comentarii

    luisharcsa 12.03.2025, 11:52

    Ucraina a fost fortata , santajata sa accepte armistitiul.

ALTE ȘTIRI
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
06:00
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Ultimele știri
06:45
„Micuțul se uită la noi. Du-te la mămica ta!”. Turiștii au filmat momentul când au fost înconjurați de 4 urși, în Munții Tatra
06:30
Cum a furat un bărbat 54.000 de litri de motorină, în 5 luni, în Austria: „Am făcut-o de 136 de ori”
06:25
Donald Trump vrea să dea câte 1.000 de dolari fiecărui nou-născut din SUA, și le deschide automat conturi la bancă
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri