„Hamas renunţă la anumite părţi ale acordului încheiat cu mediatorii şi Israelul, în încercarea de a obţine prin şantaj concesii de ultim moment”, a acuzat Netanyahu, citat într-un comunicat.

„Cabinetul israelian nu se va reuni până când mediatorii nu vor notifica Israelul că Hamas a acceptat toate elementele acordului”, a subliniat el.

Anterior, președintele israelian Isaac Herzog a salutat acordul convenit cu Hamas, iar Benjamin Netanyahu i-a sunat pe președintele american în exercițiu Joe Biden și succesorul său la Casa Albă Donald Trump pentru a le mulțumi pentru implicarea lor.

Israelul și Hamas au acceptat miercuri acordul de încetare a focului în Gaza și de eliberare a ostaticilor, care ar urma să intre în vigoare de duminică. Cu toate acestea, armata israeliană își continuă bombardamentele în Gaza, ucigând 27 de persoane în ultimele 24 de ore, potrivit părții palestiniene.

În pofida semnării acordului, negociatorul-şef al Hamas, Khalil al-Hayya, a declarat că mişcarea sa „nu va ierta niciodată” suferinţele îndurate de către palestinieni în cursul războiului cu Israel. „Nu vom uita și nu vom ierta”, a spus acest lider al Hamas exilat în Qatar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.