Arnold Schwarzenegger l-a atacat dur pe Trump după summitul de la Helsinki spunând că s-a umilit în fața lui Vladimir Putin și numindu-l ”molâu” și ”sclav”. Fostul guvernator de California și-a transmis mesajul într-o postare pe Twitter.
Celebrul actor din Terminator l-a atacat dur luni pe președintele american Donald Trump după întâlnirea acestuia cu Vladimir Putin. ”Ai stat acolo ca un biet molâu fără coloană vertebrală, ca un biet sclav care făcea vânt cu evantaiul. Mă întrebam când aveai de gând să-i ceri un autograf sau să faci cu el un selfie, sau ceva de felul acesta”, a transmis Schwarzenegger.
În înregistrarea sa video de 45 de secunde, Schwarzenegger îl acuză pe Trump că a atacat comunitatea serviciilor de informaţii şi Departamentul de Justiţie pentru că a refuzat să denunţe amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016. ”Eşti preşedintele Statelor Unite. N-ar fi trebuit să faci aceasta. Ce-i cu tine?”, a mai spus actorul care face parte din acelați partid cu Trump.
”Ce s-a întâmplat cu cuvintele puternice şi cu fermitatea lui Ronald Reagan când s-a aflat lângă Zidul Berlinului şi a spus 'Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid'? Ce s-a întâmplat cu toate acestea?”, a întrebat Schwarzenegger înainte de a încheia videoclipul cu un oftat adânc.