După adoptarea noii legi a Bucureştiului, Capitala va cunoaşte mai multe transformări administrative, în trei etape. În prima fază, care va demara, probabil, în toamnă, sectoarele oraşului vor fi dizolvate, iar în locul lor vor apărea 12 arondismente, ca în Paris, fiecare cu aproximativ 150.000 de locuitori. Tot în prima etapă, metropola va ajunge la 1.800 de kilometri pătraţi, faţă de 228 cât are acum, prin înglobarea totală a judeţului Ilfov. În etapa a doua, peste aproximativ trei ani, Bucureştiul se va extinde, 4481-277685-nene.jpgparţial, şi în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu şi Călăraşi. Va ajunge astfel la suprafaţa de 3.800 de kilometri pătraţi.

În a treia etapă, peste aproximativ 10 ani, oraşul va atinge suprafaţa de 5.500 de kilometri pătraţi şi va îngloba peste 100 de localităţi din judeţele apropiate. Graniţa sudică a metropolei va ajunge până la Dunăre. “Zona Metropolitană Bucureşti va fi una din cele 8 euroregiuni ale României, care vor înlocui judeţele”, ne-a declarat deputatul Vasile Gherasim (foto), unul dintre susţinătorii proiectului.

4481-277683-porto.jpg
Acum, Bucureştiul are o suprafaţă de 228 de kilometri pătraţi.
4481-277684-galben.jpg
Peste 10 ani, conform noii legi a oraşului, Bucureştiul va avea o suprafaţă de 5.500 de kilometri pătraţi şi va ajunge până la Dunăre.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.