„Nu știm cu ce ne batem, e ca și cum cineva ți-ar injecta ciment în plămâni”. Mărturia cutremurătoare a unui asistent medical român care îngrijește pacienți cu COVID-19 la Milano

Laurențiu Codescu este asistent medical de terapie intensivă într-unul din spitalele din Milano care tratează pacienți cu COVID-19, adică în prima linie a luptei. Are o experiență de peste 20 de ani ca asistent de arie critică și a văzut multe cazuri grele, dar tot a rămas surprins de rapiditatea și ferocitatea cu care lovește coronavirusul.

Medici cu pamperși sub combinezoane

Într-o tură de opt-nouă ore, nu mănâncă și nici nu ajunge la toaletă. Are colegi care și-au pus pamperși. Pentru că echiparea cu costumele de protecție durează jumătate de oră și ar irosi mult timp cu asta, timp care altfel îl dedică pacienților.

“Nu e de ajuns un pat și un ventilator ca să faci terapie intensivă”, spune un anestezist italian. Munca la terapia intensivă este un reglaj fin al tuturor resorturilor unui organism uman.

“Ești pe o linie, un drum în care ai prăpastie și în stânga, și în dreapta și trebuie să menții echilibrul”, încearcă o explicație asistentul medical Laurențiu Condescu, aflat în prima linie a luptei împotriva coronavirusului, într-un spital din Milano.

Sute de pacienți cu COVID-19 au fost tratați în spitalul unde lucrează și doar el a îngrijit 30 de cazuri extrem de grave, în ultima lună. O tură de lucru te epuizează îngrozitor. Iar munca lor, clipă de clipă, e un fel de joc de-a Dumnezeu.  

Recomandări

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

“Îi prindem de păr ca pe înecați și-i tragem la mal…”

“Am avut o noapte întreagă în care efectiv am stat lângă un injectomat, cu noradrenalină, jucându-mă, între ghilimele, adică coborând și ridicând valorile ca să pot să mențin persoana în viață și s-o mențin într-o tensiune arterială aproape normală, că se prăbușea. Asta e o tură de muncă”, povestește asistentul medical.

Fiecare valoare din sânge le spune cadrelor medicale ceva, fiecare mică valoare, milimetrică, poate însemna viața sau abisul.

“Terapia intensivă și reanimarea sunt făcute și de date: o mică valoare a unui electrolit care este în sânge, sodiu sau potasiu, o mică valoare care crește sau scade poate provoca schimbări majore în organism. Scăderea potasiului poate provoca aritmii, fibrilații atriale, adică inima nu mai funcționează bine. Creșterea sodiului duce la intoxicarea creierului. Și tot așa”, explică românul.

Recomandări

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Intră în tură cu 30 de minute înainte, ca să aibă timp să îmbrace echipamentul. Preia tura, își preia cazurile și apoi începe cursa, ore întregi de la un pacient la altul.

Boala asta e greu de anticipat, dar măcar cu datele pe care le ai, anticipând simptomele care pot apărea de la afecțiunile colaterale, de la comorbidități, reușești să fii pe fază, să poți să-l prinzi pe pacient de păr ca pe un înecat. Asta facem noi, îi prindem de păr ca pe înecați și-i tragem la mal.

Laurențiu Codescu, asistent medical în Milano:

Bucuria dintr-un pahar cu apă

Procedurile la terapie intensivă sunt foarte stricte, sunt exact ca niște soldați care în loc de ordine respectă protocoale. Și peste toate se adaugă apăsarea emoțională. Sub echipamentele de protecție, în spatele măștilor și vizierelor sunt oameni, poate și ei speriați sau apăsați de întreaga situație.

“La începutul unei intubații i se comunică bolnavului, i se spune: trebuie să vă sedăm, să vă adormim și să vă intubăm ca să vă putem trata. Și trebuie să-l liniștești, să-l faci să se simtă confortabil. În afara medicației, tu trebuie să transmiți și optimism. Și credeți-mă că nu e ușor, fiindcă tu treci de la un alt bolnav care poate se apropie de sfârșit sau de la altul pe care începi să-l trezești după ce a fost intubat și începi, ușor-ușor, să faci, cum se spune tot într-un jargon, înțărcarea, dezvățul de tub și de respirator”, mai povestește asistentul medical.

Recomandări

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

L-am prins între ture, acasă, unde nu mai face altceva decât să doarmă și să mănânce. Încearcă să se țină departe de știri, să își ia informațiile din surse medicale, să se deconecteze, pe cât se poate. Se încarcă cu momentele în care, după o luptă de săptămâni, reușesc să readucă la conștiență câte un pacient.

Își amintește de o pacientă pe care au reușit să o reînvețe să respire fără ventilator abia din a doua încercare.

“Am reușit acum câteva zile să o dezvățăm încet-încet, condițiile generale erau bune și am extubat-o. La două ore ne-a cerut să bea un pahar cu apă. N-am văzut niciodată în ochii cuiva o atât de mare bucurie la un pahar cu apă. L-a savurat, efectiv, nu știu cum să descriu. A băut încet-încet în timp ce spunea: Ce bună e! Ce bună e!”

“Este un blitzkrieg pe teren pulmonar”

Laurențiu Codescu recunoaște că la început și cadrele medicale au subestimat coronavirusul, își spuneau că e ca o gripă.

“Nu prea știm cu ce ne batem. E ca și cum am asista la un blitzkrieg pe teren pulmonar, pentru că asta lovește în primul rând, apoi și alte organe. Ceea ce vedem noi în primul rând este insuficiența respiratorie. E ca și cum cineva ți-ar injecta ciment în plămâni. În mod normal, plămânul trebuie să intre în expansiune odată cu cutia toracică, ca un burduf. Acum acest burduf se blochează. E ca și cum cineva îți toarnă ciment în plămâni”, explică asistentul medical.

În general, fiecare asistent are grijă de doi pacienți pe o tură și nici un minut nu e irosit. Ca să întoarcă pe burtă un pacient, că așa respiră mai bine, durează aproape o oră și are nevoie de alți patru colegi. Semnele de pe față de la măști trec abia după multe ore. Românul a avut și o rană pe nas. Dar nu mai contează, tu nu mai contezi, suferința personală trebuie să aștepte.

Acum, numărul infectărilor și al morților în Italia e în scădere. Dar bătălia e încă în desfășurare”.

Am transformat trei săli de operație în locuri de terapie intensivă. La un moment dat nu mai aveam locuri. Acum sunt libere locurile din sală, dar avem terapia intensivă plină. Nu se mai operează nimic, decât pacienții care au viața în pericol. Aici este o altă tragedie, din cauza faptului că unitățile de primiri urgențe sunt atât de aglomerate să primească pacienți cu COVID, uneori urgențele mari mor acasă.

Laurențiu Codescu, asistent medical în Milano:

Educație în masă despre spălatul pe mâini

Urmează să intre seara în tură. Se gândește că a lăsat în urmă cu câteva ore pe secția sa doi muribunzi. Speră că s-a întâmplat o minune. Are și doi colegi, un medic și un asistent, în terapie preintensivă care probabil îi vor deveni pacienți în curând.

Înainte să se închidă granițele, s-a gândit dacă să se întoarcă în România, unde este și soția sa, asistentă medicală și ea. Dar a vrut să rămână în Italia să ajute, în România ar fi stat legat la mâini în carantină.

Înainte să se gândească la sine, Laurențiu Codescu e cu gândul la colegii din România, cu care e în permanentă legătură. Le trimite filmulețe cum să își îmbrace echipamentul și chiar cum să se spele corect pe mâini. Fiindcă nu doar populația generală nu știa.

“E trist ce vă spun, dar acesta e adevărul. 80%, ca să nu spun mai mult, din personalul infectat s-a infectat pentru că nu respectă aceste reguli, sau în cele mai urâte cazuri, nu are la dispoziție anumite mijloace. Dar eu cred că apă și săpun avem toți. O educație în masă, cu video, cu demonstrație, ar fi mult mai utilă. Prin dezinfecția corectă a mâinilor, evitarea atingerii fețelor pentru că avem multe ticuri, evităm infectarea. Și bineînțeles, în cazul în care suntem în contact cu pacienți suspecți, purtarea măștii, mănușilor și vizierei de către personalul medical”, explică Laurențiu Codescu.

Urmărește-ne pe Google News