Mărturia în lacrimi a asistentei italiene, simbol al luptei împotriva virusului. ”Când cineva mă întreabă dacă mi-e frică, le răspund: Da, mi-e frică”

Comentează

Elena Pagliarini, asistentă aflată în prima linie a luptei împotriva coronavirusului, la spitalul din Cremona, Italia, a fost fotografiată zilele trecute în timp ce se odihnea, extenuată, pentru câteva minute, cu capul pe un birou, lângă tastatura calculatorului. Într-un interviu pentru jurnalul Rai 1, Pagliarini a explicat miercuri experiența sa dramatică din spital.

Imaginea emoționantă cu Elena Pagliarini încercând să se odihnească pentru câteva minute în timpul unei ture dramatice la spitalul din Cremona a transformat-o pe asistenta de 40 de ani într-un simbol al luptei Italiei pentru salvarea pacienților infectați cu coronavirus.

Fotografia Elenei a fost surprinsă de o colegă, medicul Francesca Mangiatordi, și postată pe pagina de Facebook, de unde s-a viralizat rapid.

Miercuri, Pagliarini a oferit la TG1, jurnalul Rai 1, o declarație emoționantă despre experiența sa în spital. Asistentei i-au dat lacrimile în momentul în care le-a povestit telespectatorilor despre privirile pacienților pe care îi tratează.

”În acea seară am intrat în tură la ora 21. Am avut o noapte cu de toate, cu mulți pacienți gravi, între un pacient și altul trebuia să îi ajutăm pe toți”, a spus Pagliarini.

Asistenta a mărturisit că în privirile oamenilor putea citi teama. ”Ochii aceia te fac să te gândești la sensul vieții. Sunt priviri pe care nu le uiți”, a declarat Pagliarini.

”În minte am cel mai puternic privirile pacienților. Când cineva mă întreabă dacă mi-e frică, îi răspund: Da, mi-e frică. Frica mea se reflectă și în ochii pacienților. Pacienți care cer ajutor și nu știu ce-i așteaptă. Care au mari probleme respiratorii”, a mai spus asistenta.

Sistemul sanitar din nordul țării, la un pas de colaps

Zilele trecute, un medic de terapie intensivă din Italia a tras un semnal de alarmă cu privire la capacitatea sistemului sanitar din nordul țării, unul dintre cele mai bune din lume, de a face față epidemiei.

„Nu mai sunt locuri la terapie intensivă, nu sunt destule aparate de ventilație artificială! E un număr limitat de paturi și oamenii care au nevoie de reanimare sunt mai mulți! Singurul lucru care se poate face când nu sunt suficiente locuri la reanimare este de opri blocul operatoriu. Adică cine trebuia să fie operat nu va mai fi operat!”, a spus Barbara Balanzoni, medic anestezist.

În acest moment, peste 80% din paturile secțiilor de terapie intensivă din Lombardia sunt ocupate de persoanele infectate cu COVID-19.

Din acest motiv, secțiile ATI ale unităților medicale din Lombardia au primit, recent, 223 de paturi, iar numărul total a ajuns la 1.123 de bucăți.

Măsuri fără precedent în Italia

Guvernul italian a decis miercuri închiderea tuturor magazinelor, cu excepţia celor alimentare şi a farmaciilor, pentru a încetini răspândirea noului coronavirus, a anunțat premierul Giuseppe Conte.

Măsura a venit după ce datele oficiale au arătat aproape 200 de noi decese în doar 24 de ore și peste 2.000 de noi infecții.

„Vor fi închise toate magazinele, cu excepţia celor cu bunuri necesare, precum farmaciile şi cele alimentare. Este permisă în continuare livrarea la domiciliu. Producţia industrială va continua, dar cu măsuri de siguranţă. Va fi garantat transportul public”, a declarat premierul Giuseppe Conte miercuri seară, potrivit News.ro.

„Efectul efortului va fi vizibil în 14 zile”, a precizat el. Premierul italian a recomandat: „Să rămânem la distanţă astăzi pentru a ne putea îmbrăţişa mâine”.

Angelo Borrelli, şeful Protecţiei civile, a precizat că numărul bolnavilor a ajuns la 2.076 faţă de ieri, în timp ce numărul celor infectaţi – inclusiv victime şi vindecaţi – este de 12.462.

Decese sunt 827, cu 196 în plus faţă de ziua precedentă. Bolnavi la Terapie Intensivă sunt 1.028, cu 151 mai mulţi faţă de marţi.

Întreg teritoriul Italiei este „zonă roşie”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
19:05
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
18:51
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
17:53
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
17:36
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
15:19
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
20:48
CNAIR anunță ce s-a remediat în noua platformă TollRo, ce soluții sunt în lucru și ce se întâmplă cu amenzile pentru șoferi
20:46
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
20:13
Un angajat concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare cu avionul a primit despăgubiri de 52.000 de euro în instanță
20:02
A cumpărat un portofel second-hand și a găsit 100 de dolari în interior. Detaliul care a făcut descoperirea specială: „Cea mai bună achiziție”
TRENDING
17:33
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
30 sept.
Data la care intră pensiile în octombrie 2026: calendarul plăților pe card și prin Poșta Română
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
patru ceasuri cronograf marca rolex model daytona. modele speciale cu diverse diamante si pietre pretioase pe carcasa si bezel. cadrane colorate. in drepta un om la pupitru de la licitatia phillips
19:05
Rolex a vândut patru Daytona unicate cu peste 40 de milioane de euro. Banii merg către fundațiile lui Federer și DiCaprio
Dr Monica Trofin-Bănescu și Dorin Chioțea la „Bine pentru tine”
17:11
Dr. Monica Trofin-Bănescu la „Bine pentru tine”, despre sănătatea inimii: cum prevenim ateroscleroza și atacul de cord
Apartament de lux în Elveția închiriat cu 19000 de euro pe lună. Sursă foto: Blick.
15:30
Cum arată un apartament care se închiriază cu 19.000 de euro pe lună, cu acvariu pe 2 etaje și vedere la lac, în Elveția
Cafea
15:15
Ce cafea cumpără românii acum pentru acasă și ce gusturi au explodat în topul preferințelor
Muzeul Cazinoului din Constanța, finalist la European Museum Academy Awards 2026 | sursa foto: PR
14:30
Muzeul Cazinoului din Constanța, reușită importantă: finalist în competiția European Museum Academy Awards 2026
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
18:27
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
16:19
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Moștenirea Tradiției
14:50
Expoziția „Moștenirea Tradiției”: cum îmbină designerul Dragoș Dogaru motivele Art Deco și meșteșugurile textile din București la ARCUB
Ryan Reynolds and Andreea Esca - Impact SEE'26
14:43
Ryan Reynolds, David Popovici și liderii economiei globale, pe aceeași scenă la București. Concluziile Impact SEE’26
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri