Salbey l-a filmat pe atacator de la balconul locuinței sale, în timp ce se relaxa după o zi de muncă. ”Beam o bere după serviciu, când am auzit focurile de armă. Mai întâi la McDolands – bam, bam, bam – așa a sunat. Apoi am văzut cu oamenii ieșeau alergînd din mall. Este exact sub locuința mea. Prima dată am crezut că se trage cu un Kalashnikov. Apoi m-am uitat în jos li l-am văzut pe atacator. Și-a încărcat pistolul. Mi-am aruncat sticla de bere spre el. A căzut pe acoperișul de sticlă. Dar cred că oricum n-am auzit”, a povestit martorul de 57 de ani, care a strigat apoi la atacator. ”Tâmpitule, ești nebun?!”, a spus el, în timp ce tânărul de 18 ani i-ar fi spus ”sunt german”. Conform spuselor lui Salbey, Sonboly a tras spre el, iar unul dintre gloanțe a rămas în betonul din balcon. ”M-am ascuns imediat. Dar am văzut cât de calm pășea pe acoperiș”. În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului nu știau unde este atacatorul. ”Am strigat la ei: este pe acoperișuș parcării! Nu mi-a fost frică. Nu știam dacă sunt gloanțe adevărate sau de cauciuc”, a mai spus martorul.

În înregistrare se aude și cum atacatorul strigă injurii la adresa „străinilor” și a turcilor. Mai mulți utilizatori Reddit care au urmărit înregistrarea și au încercat să traducă dialogul au scris că atacatorul i-ar fi spus martorului că s-a săturat de persecuțiile la care a fost supus în ultimii șapte ani și a dat de înțeles că nu a reușit să termine liceul și să dea examenele.Atac armat în Munchen. Nouă persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc vineri seară în cel mai mare mall din Bavaria, Olympia (OEZ), situat în apropierea stadionului formației Bayern Munchen. Un al doilea atac a avut loc la câţiva kilometri distanţă de mall, la staţia de metrou Marienplatz. Poliţia din Munchen a anunţat că persoana care a deschis focul în mall este un cetăţean german de origine iraniană, în vârstă de 18 ani. Acesta s-a sinucis după comiterea atacului.

Atac armat în Munchen. SUMAR

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Gest de mare omenie al unui poliţist din Constanţa. Agentul şi-a dat haina de pe el unui bărbat rănit în accident, să-i ţină de cald
Observatornews.ro
Gest de mare omenie al unui poliţist din Constanţa. Agentul şi-a dat haina de pe el unui bărbat rănit în accident, să-i ţină de cald
Horoscop 6 martie 2021. Scorpionii au impresia că nu mai pot avea încredere în cei cu care au colaborat
HOROSCOP
Horoscop 6 martie 2021. Scorpionii au impresia că nu mai pot avea încredere în cei cu care au colaborat
Un fermier a găsit un meteorit gigant pe terenul său. Suma incredibilă cu care l-a vandut
Știrileprotv.ro
Un fermier a găsit un meteorit gigant pe terenul său. Suma incredibilă cu care l-a vandut
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Telekomsport
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)