O dronă a lovit Centrala Nucleară Zaporojie și a făcut o gaură într-unul din pereți: este al doilea atac în două zile

Comentează

Un atac cu dronă a avariat o clădire a centralei nucleare Zaporojie, aflată sub controlul forțelor ruse în sudul Ucrainei, a confirmat duminică Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit AFP.

„Echipa AIEA de la ZNPP (Centrala Nucleară Zaporojie) a observat avarii la partea exterioară a unei clădiri a turbinei, despre care centrala a raportat că a fost lovită de un atac cu dronă ieri”, a transmis agenția cu sediul la Viena pe rețelele sociale. „Observațiile echipei sunt conforme cu impactul unei drone”, a adăugat AIEA, subliniind că „nivelurile de radiații de la fața locului rămân normale”.

Centrala, cea mai mare din Europa, se află în apropierea liniei frontului din sudul Ucrainei și a fost capturată de trupele ruse în primele zile ale invaziei din 2022. Moscova și Kievul se acuză reciproc de atacuri care ar putea declanșa un dezastru nuclear.

Sâmbătă, inspectorii AIEA au fost nevoiți să se adăpostească după ce au auzit sunetul unor drone și focuri de armă în apropiere, a mai informat agenția. Aceasta a cerut acces în interiorul clădirii avariate pentru a evalua situația.

Mass-media rusă, citată de AFP, a publicat o declarație a companiei nucleare de stat Rosatom, care acuză Ucraina de un atac deliberat. „Astăzi, am făcut un pas mai aproape de un incident care, foarte probabil, va afecta și pe cei care locuiesc mult dincolo de granițele Rusiei și Ucrainei”, a declarat Alexei Likațev, CEO-ul Rosatom. Potrivit companiei, drona ar fi fost controlată printr-un cablu de fibră optică, ceea ce, susține Rosatom, exclude „posibilitatea unui atac accidental”.

Ucraina neagă categoric acuzațiile. Ministerul său de Externe a calificat declarațiile Rusiei drept ilogice. „Nu este clar de ce Ucraina ar lovi propria centrală nucleară situată pe teritoriul său, pe care încearcă să-l recupereze sub control suveran”, a transmis ministerul, adăugând că afirmațiile Moscovei sunt „o altă operațiune de dezinformare a statului ocupant”.

Conform Rosatom, atacul a provocat o gaură în peretele sălii mașinilor, dar nu a afectat echipamentele esențiale ale centralei. Administrația instalată de Moscova la Zaporojie a susținut ulterior că Ucraina a atacat și un depozit de transport al centralei, unde erau parcate vehiculele angajaților. Șase autobuze și două microbuze ar fi fost distruse, însă nimeni nu a fost rănit, iar centrala funcționează în continuare normal, au transmis aceștia pe rețelele sociale.

În aprilie 2026, autoritățile din Zaporojie, regiune aflată sub ocupație rusă, au acuzat Ucraina că a efectuat un atac asupra unui angajat, în urma căruia persoana și-ar fi pierdut viața.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat că „nu ar trebui să existe niciun tip de atac asupra centralei sau dinspre aceasta”. El a avertizat că „atacarea unor site-uri nucleare este ca și cum te-ai juca cu focul”, conform unei postări făcute sâmbătă pe platforma X (fosta Twitter) de către agenție.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din Sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
horoscopul zilei de astăzi 9 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește