UPDATE | Tunisianul Anis Amri, cel mai căutat om din Europa. Angela Merkel speră ca suspectul atacului de la Berlin va fi prins rapid

Comentează

Anchetatorii germani susțin că o arestare în cazul „atentatului” din piața de Crăciun de la Berlin este iminentă, iar atacatorul ar fi, de fapt, tot un tunisian, ca și în cazul atacului de la Nisa.UPDATE 22 decembrie, ora 19.30: Un purtător de cuvânt al Procuraturii germane a confirmat că mai multe raiduri antiteroriste au avut loc în Germania, însă nu a fost făcută nicio arestare, așa cum presa a anunțat anterior.

UPDATE 22 decembrie, ora 18.00: Angela Merkel speră ca tunisianul acuzat că a comis atacul de la Piața de Crăciun din Berlin va fi arestat în curând. Într-o conferință de presă, cancelarul german a afirmat că speră "ca investigația să ducă la prinderea lui". Totodată, Angela Merkel a recunoscut că Germania era una dintre țintele jihadiștilor. "Știam de ceva timp că am putea deveni o țintă", a continuat Angela Merkel, care marți a fost la locul atacului și a depus flori.

Arhiva foto

Totodată, Angela Merkel a mărturisit, după ce a efectuat o vizită la sediul Bundeskriminalamt (Biroului Federal al Poliţiei Criminale, BKA), că este mândră de reacția germanilor, care au dat dovadă de calm.

UPDATE 22 decembrie, ora 17.10: Procurorul federal al Germaniei va susține o conferință de presă despre atacul terorist. Între timp, rudele tunisianului Anis Amri, acuzat că a comis atentatul din Berlin, i-au cerut acestuia să se predea. Totodată, potrivit presei germane, Anis Amri ar fi fost dispus să poarte o vestă sinucigașă. Informația ar fi fost interceptată de serviciile germane de inteligență, după ce, anterior, s-a scris că Anis Amri a comunicat cu Statul Islamic.

UPDATE 22 decembrie, ora 11.50:Târgul de Crăciun a fost redeschis, însă acesta s-a transformat într-un loc de pelerinaj, în urma atacului terorist soldat cu 12 morți. Numeroși oameni au sosit acolo pentru a aprinde o lumânare și pentru a depune flori în memoria victimelor atentatului. Totodată, acolo vor fi amplasate două plăcuțe în memoria victimelor.

Arhiva foto

UPDATE 22 decembrie, ora 11.30: Patru persoane au fost arestate în urma perchezțiilor la un centru pentru refugiați de la Emmerich, în apropiere de graniţa cu Olanda, desfăşurate în cadrul operaţiunii de căutare a tunisianului Anis Amri, suspectat pentru atentatul de la târgul de Crăciun.  Potrivit BBC News, este vorba de o clădire izolată, în câmp, unde 16 migranţi trăiesc în condiţii austere. Tinerii refugiaţi irakieni şi albanezi din centru susțin că nu îl ştiu pe tunisianul care a locuit acolo puţin timp.

“Nu îi recunosc faţa”, a declarat Andi, din Albania. “Dar am discutat despre atac cu alţi refugiaţi şi despre cum acest bărbat avea contacte jihadiste pe aici. Poate că a avut. Este îngrozitor aici”, a adăugat el.

Managerul centrului, citat sub acoperirea anonimatului, a spus că l-a recunoscut imediat pe Amri. “Suntem un loc mic. Îi cunosc pe toţi cei care stau aici”, a explicat el, precizând că tunisianul a dispărut la scurt timp după ce s-a mutat în centru.

Echipe de comando ale poliţiei germane au percheziţionat miercuri şi două apartamente din cartierul berlinez Kreuzberg, dar nu l-au găsit pe tunisian.

UPDATE 22 decembrie, ora 09:55. Principalul suspect pentru atentatul din Târgul de Crăciun de la Berlin, tunisianul Anis Amri, a căutat informaţii online despre cum să construiască dispozitive explozibile şi a comunicat cu Statul Islamic. Mai mult, potrivit New York Times, tânărul de 24 de ani a comunicat cu organizaţia extremistă cel puţin o dată şi se afla pe lista cu interdicţii de intrare în Statele Unite.

UPDATE 22 decembrie, ora 08:30. Echipe de comando ale poliţiei germane au percheziţionat miercuri două apartamente din cartierul berlinez Kreuzberg, dar nu l-au găsit pe tunisianul suspectat de implicare în atentatul de luni seară, de la Târgul de Crăciun, au declarat surse apropiate anchetei, citate de Die Welt, transmite Reuters.

Citește și: Europa, la mâna de dezaxaţilor! Profilul psihologic al atacatorilor de la Berlin, Ankara şi Zurich. Este şi România în planurile extremiştilor?UPDATE ora 19:00. După ce Parchetul antiterorist al Germaniei l-a identificat miercuri pe presupusul autor al atentatului comis la Berlin ca fiind Anis Amri, un tunisian în vârstă de 24 de ani, instituția a dat publicităţii un aviz pentru darea în urmărire, însoţit de o recompensă, informează AFP.

Anis Amri are o înălţime de 1,78 metri şi o greutate de circa 75 de kilograme.

„El ar putea fi periculos şi înarmat”, a avertizat Parchetul într-un comunicat, precizând că recompensa se ridică la suma de 100.000 de euro.

UPDATE: Daily Mail a publicat prima imagine cu presupusul autor al „atentatului” din Berlin,  Anis Amri. Acesta se află în Germania de la începutul acestui an. Acesta a cerut azil politic și în ciuda trecutul său cu infracțiuni și legături cu islamul radical, acesta a primit permis temporar de ședere.

Autoruyl atentatului din berlin

Cel mai căutat bărbat din Europa este un tunisian de 23 de ani, Anis Amri, potrivit presei germane, care susține că acesta s-a născut în Tatouine în 1992, pe 24 decembrie, urmând să împlinească 24 de ani. Anchetatorii au ajuns la această concluzie după ce au găsit actul lui de identitate,  sub scaunul pe care a stat în camionul cu care a intrat în mulțime. Polițiștii susțin că au găsit sânge de al lui în cabină și că acesta ar putea fi grav rănit, fapt pentru care au înceut să facă controale în spitalele din Berlin și din apropiere

Poliția din Berlin arestase inițial un pakistanez, pe nume Naved Baluch,  ca principalul suspect al atacului de luni seara din berlin, însă acesta a fost eliberat marți seara din lipsă de deovezi, autoritățile  precizând că atacatorul este încă în libertate și înarmat.

Un camion de 20 de tone, cu numere de înmatriculare de Polonia, care transporta oţel, a intrat în mulțime la Berlin. 12 persoane au murit și 48 au fost rănite, în Piața de Crăciun de la Berlin, în apropiere de Biserica Kaiser Wilhelm Memorial. Incidentul seamănă cu atentatul de la Nisa din 14 iulie, când un camion condus de un francez de origine tunisiană a intrat în mulţimea care se plimba pe stradă şi sărbătorea Ziua Naţională a Franţei. 86 de persoane au fost ucise atunci. Până acum, Germania a fost ocolită de atentate sângeroase, precum cele din Franța și Belgia, însă țara era în alertă sporită. Atacul a fost revendicat de două ori de gruparea jihadistă Stat Islamic, însă teroriștii nu au dezvăluit identitata atacatorului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
BREAKING NEWS
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Oana Gheorghiu, Alexandru Rogobete. Sursa foto:  Inquam Photos / George Călin, Hepta
Reportaj
17:35
Guvernul Mureșan. Opoziția, lovită de anemie la audierile miniștrilor. „Vara ispitelor! Păsărin!” Singurele certuri din comisii
Preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan pe 17 septembrie. Foto: Profimedia
16:26
Nicușor Dan a transmis un mesaj pentru Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu o zi înaintea votului din Parlament
Ultimele știri
18:09
5 știri by Libertatea - Sport: Dovezi că dominația lui Manchester City este ilegală / Surprize la meciurile din Nations League
18:08
Un șofer cu Porsche avea 312 km/h când l-a pozat radarul, pe autostradă, în Franța
18:06
Pensia de serviciu pe care o primește fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă la Ministerul Justiției: „Nu am stabilit-o eu”
18:04
Marea Britanie preia nouă țări europene sub umbrela sa nucleară
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Polițiștii torționari de la Secția 16
BREAKING NEWS
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
16:11
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pe TikTok ca să-i cumpere vila de 1.000.000 de euro din Toscana
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri