Atacatorul în vârstă de 39 de ani consumase cocaină și cannabis înainte de atacul de pe aeroportul Orly, al doilea mare aeroport al Parisului. Totodată, el avea o alcoolemie de 0.93 g/l alcool pur în sânge, de două ori peste limita legală admisă în Franța.
De asemenea, tatăl atacatorului a insistat înainte de publicarea testelor toxicologice că fiul său ”nu era un terorist”, iar acţiunile sau au fost provocate de abuzul de alcool şi droguri.
Ziyed Ben Belgacem s-a născut în Franţa, dar părinţii sei erau originari din Tunisia. Acesta şi-a pierdut viaţa sâmbătă dimineaţa, după ce a încercat să fure arma unui soldat care patrula terminalul sudic al aeroportul internaţional Orly. El a reușit să pună mâna pe armă soldatului, însă a fost împușcat mortal de alți doi militari care patrulau în aeroport. De asemenea, atacatorul a ţipat în timpul incidentului de pe aeroport ”că vrea să moară pentru Allah”.
Ben Belgacem a fost închis o perioadă în spatele gratiilor pentru jaf armat şi trafic cu droguri, dar nu era un extremist în ochii rudelor sale. Cu toate acestea, anchetatorii francezi au suspectat, în 2015, că acesta s-a radicalizat în timpul petrecut în închisoare.
Citește și:
- Vecinii spun despre atacatorul din Paris că era o persoană discretă. Poliția a găsit în locuința lui cocaină și o macetă
- Tatăl agresorului din Paris a fost eliberat: ”Fiul meu nu a fost niciodată terorist”
- Cine este Ziyed Ben Belgacem, atacatorul de pe aeroportul internațional Orly din Paris. Identitatea acestuia a fost confirmată