Numărul migranților scade, însă Austria își menține vetoul pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen, chiar și în fața izolării în UE

 14 comentarii
Arhiva foto

Nu avem ceva anume împotriva României și Bulgariei, dar considerăm că spațiul european de liberă circulație nu funcționează așa cum ar trebui, a spus șeful diplomației austriece, vineri, într-un moment în care presiunea asupra Austriei pentru o deblocare a aderării crește în mod vizibil, scrie cotidianul Die Presse.

Austria are „o problemă fundamentală” cu spațiul Schengen, a declarat ministrul de externe Alexander Schallenberg, vineri, în timpul unei vizite la Viena a omoloagei sale din Bulgaria, Maria Gabriel.

Explicând de ce Viena își menține deocamdată dreptul de veto, prin care blochează aderarea României și a Bulgariei la spațiul european de liberă circulație, Schallenberg a subliniat că Austria a avut „în mod regulat” cel mai mare număr de solicitanți de azil din UE în funcție de populație.

Migrația ilegală trebuie să fie limitată și trebuie intensificată protecția frontierelor externe, a spus oficialul guvernului austriac, care a observat în același timp că, în total, 40% dintre țările membre Schengen au reintrodus controalele la frontiere.

„Asta arată că ceva nu este în regulă”, a declarat ministrul de externe, citat de Die Presse.

Schallenberg a subliniat în același timp că Bulgaria poziția țării sale nu este îndreptată împotriva Bulgariei sau a României și că Sofia se află, de altfel, pe drumul cel bun către aderare.

Numărul cererilor de azil a scăzut anul acesta în Austria

Declarațiile ministrului de externe vin după ce și alți oficiali ai guvernului de la Viena - ministrul de interne Gerhard Karner și chiar cancelarul federal Karl Nehammer - au susținut că problema migrației ilegale în UE nu a fost rezolvată.

Ei au susținut de asemenea că reintroducerea controalelor la frontieră în mai multe state Schengen, inclusiv la granița dintre Slovacia și Ungaria, este o dovadă că libera circulație prin spațiul european nu funcționează.

Austria se confruntă în continuare cu un aflux de migranți. Totuși, numărul sosirilor s-a redus, scrie Die Presse.

Dacă în primele nouă luni din 2022, 74.802 de persoane solicitaseră azil în Austria, numărul a scăzut la 43.748, în același interval de anul acesta.

Presiunea asupra Vienei crește

În vreme ce Viena insistă asupra veto-ului, România și Bulgaria nu mai vor să accepte blocarea deschiderii frontierelor și fac presiuni pentru a grăbi o decizie pozitivă, scrie cotidianul Die Presse.

Și, în timp ce Bucureștiul și Sofia marchează puncte în UE prin faptul că au îndeplinit toate cererile suplimentare, guvernul de la Viena rămâne tot mai izolat, prin votul său, mai scrie cotidianul austriac, care observă că doar Olanda mai susține o amânare a aderării, și asta doar pentru Bulgaria.

Vineri, Berlinul și-a reiterat susținerea pentru extinderea Schengen. „Bulgaria și România au muncit din greu în acest sens. Iar acum este rândul țărilor din spațiul Schengen să se țină de cuvânt și să accepte cele două țări”, a declarat ministra germană de externe Annalena Baerbock, la o conferință de presă alături de Maria Gabriel.

Die Presse mai notează că România face presiuni pentru ca problema să fie pusă pe ordinea de zi a unei reuniuni speciale a miniștrilor de interne care va avea loc la Bruxelles în decembrie și amenință chiar cu acțiuni în justiție.

Pentru Viena, scrie cotidianul austriac, argumentația este, de asemenea, dificilă, deoarece efectele negative ale blocadei asupra comerțului, tranzitului de cereale din Ucraina și cooperării în sectorul energetic, spre exemplu, devin tot mai evidente.

Sub amenințarea extremiștilor

Austria a blocat anul trecut în decembrie aderarea României și Bulgariei în Schengen, în cadrul Consiliului UE pentru Justiție și Afaceri Interne, invocând criza migranților, în vreme ce a dat totuși undă verde pentru Croația.

Asta, deși Comisia Europeană stabilise că Bulgaria și România sunt pregătite să se alăture Schengen, iar Parlamentul European sprijinise în mod repetat aderarea celor două țări.

Refuzul Vienei a fost susținut parțial și de Olanda, care a spus că vrea să blocheze doar aderarea Bulgariei. Veto-ul olandez a vizat însă atât Bulgaria, cât și România, deoarece cele două țări candidează împreună la aderare.

În iulie 2023, Executivul de la Viena și-a reiterat refuzul de a permite etinderea Schengen, subliniind că primirea celor două țări în spațiul de liberă circulație nu este o chestiune de politică de partid, ci una de politică de securitate.

Oficialii austrieci susțin că granițele externe ale UE sunt slab protejate, altfel nu își explică de ce 70% dintre migranții reținuți în Austria nu au fost supuși unor controale anterioare în alte state membre ale blocului comunitar.

Dezbaterea vine într-un moment în care conservatorii din Partidul Popular Austriac (OVP), al cancelarului Karl Nehammer, se luptă să își crească cota electorală, înaintea alegerilor din toamna anului viitor.

OVP este creditat în prezent cu aproximativ 20%, pe locul trei în sondaje, după extremiștii din Partidul Libertății (FPO) și Partidul Social Democrat (SPO).

FPO, care are un discurs antimigrație mai vehement decât cel al conservatorilor, este cotat cu 30% și traversează una dintre cele mai bune perioade din istoria sa.

Analiștii politici din Austria au pus poziția OVP în privința Schengen pe seama îngrijorărilor de a nu pierde și mai mult teren în fața FPO în condițiile în care migrația ilegală a ajuns unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere din Austria.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    Frumosul1 18.11.2023, 15:06

    Le am dat petrolul pământurile și pădurile acuma vor și gazul că sa ne accepte in Schengen trebuie da ți in judecata sa le cerem miliarde de euro despăgubiri

  • Avatar comentarii

    asdqaz 18.11.2023, 15:26

    daca vrei acolo trebuie sa cotizezi

  • Avatar comentarii

    Dori.l 18.11.2023, 15:51

    Piața este ieftina aici pt ei... unde mai găsești asa ceva?

  • Avatar comentarii

    Hex123 18.11.2023, 16:54

    din ce tot spun politicieni austrieci mie imi suna cam asa : nu avem nimic cu romania sau bulgaria da nu suportam ca sa stam cu cetateni de mana a doua la aceasi masa,, sunt buni doar daca au ceva resurse de dat pe gratis ,, in rest ciocu mic si capu jos

  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 18.11.2023, 17:38

    O decizie stupidă.........

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!