Mergi direct la conținut »
EXCLUSIV/ Autopsia omului de afaceri Dan Adamescu a fost amânată cu o zi
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > EXCLUSIV/ Autopsia omului de afaceri Dan Adamescu a fost amânată cu o zi

EXCLUSIV/ Autopsia omului de afaceri Dan Adamescu a fost amânată cu o zi

Omul de afaceri Dan Adamescu, condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru dare mită, a murit în noaptea de luni spre marți într-un spital privat din Capitală. Pentru că era sub puterea unui mandat de executare a pedepsei, cauzele morții condamnatului trebuie stabilite în urma unei necropsii care va fi făcută la IML ”Mina Minovici”. Însă, din cauza minivacanței pe care bugetarii au primit-o de la Guvern, autopsia omului de afaceri Dan Adamescu a fost amânată cu o zi.    

De Cristian Burcioiu,

În fișa medicală a pacientului Adamescu, medicii au consemnat decesul și au concluzionat că a fost vorba de un șoc septic generalizat. Apropiații și familia vorbesc despre infestarea cu un stafilococ care a generat acestă infecție care, până la urmă, i-a fost mortală.

 ”Din data de 22 decembrie, sau 23 decembrie, Dan Adamescu era în comă, intubat. Moartea i-a fost cauzată de stopul cardiac, dar cauza este infectarea cu stafilococul care i-a declanșat insuficiența multiplă a organelor interne. Autopsia va lămuri exact cauza morții”, ne-au declarat surse apropiate familiei.

Trupul fără viață al omului de afaceri este încă la morga spitalului privat

Problema este că necropsia cadavrului lui Dan Adamescu – aflat încă în frigiderul spitalului privat unde și-a dat ultima suflare -, va fi amânată cu o zi din cauza celor câtorva zile libere pe care Guvernul le-a oferit angajaților de la stat. Așa se face că abia mâine dimineață trupul neînsuflețit va fi dus la IML, cu tot cu istoricul medical eliberat de doctorii de la unitatea medicală privată, unde va fi autopsiat.

”Acum, trupul este încă la morga spitalului unde a murit. Cadavrul va fi autopsiat mâine (n.r. miercuri) și, dacă nu vor exista probleme, familia îl va putea lua acasă imediat după încheierea procedurilor medicale”,  ne-au explicat surse medicale.

În acest moment, familia nun a stabilit data la care va avea loc înmormântarea omului de afaceri care a murit la vârsta de 68 de ani. Cel mai probabil, funeraliile vor avea loc vineri, după două nopți de priveghi la capela unui cimitir din București.

Close
Închide
  Close