Autorul triplei crime din Brașov credea în reîncarnare și ar fi participat la ritualuri de exorcizare

Comentează

Autorul triplei crime din Brașov credea în reîncarnare și în existența vieților multiple și ar fi participat la ritualuri de exorcizare. Sunt dezvăluirile halucinante, făcute de procurori care l-au interogat pe Florin Buliga. Bărbatul a spus că și-a ucis mai întâi soția, apoi cei doi copii și a stat lângă cadavrele lor mai mult de 12 ore până când s-a predat la Poliție.

Ioana, fata soților Buliga, avea 18 ani și era elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Brașov. Ștefan, fratele ei mai mic, în vârstă de 13 ani, studia actoria la Școala de Arte din Brașov. Luni seara, băiatul ar fi stat la repetiții până la ora 23 pentru că marți avea programată o piesă de teatru, scrie newsbv.ro.

Viața celor doi copii și a mamei lor a fost curmată, însă, într-un mod violent chiar de părintele lor. Potrivit anchetatorilor, Florin Buliga, în vârstă de 43 de ani, a așteptat ca ambii copii și soția lui să adoarmă, apoi i-a omorât pe rând.

Bărbatul a stat în casă lângă cadavre mai mult de 12 ore până când s-a predat la Poliție, marți, în jurul prânzului.

Ce spune psihologul criminalist Tudorel Butoi despre tripla crimă din Brașov

Criminaliștii brașoveni vor să afle motivul care l-a determinat pe Florin Buliga să-și execute întreaga familie. Din spusele vecinilor, bărbatul ar fi participat la ritualuri de exorcizare.

În timpul audierilor, Florin Buliga a făcut mărturisiri șocante. Le-a spus polițiștilor că crede în reîncarnare și în existența vieților multiple. Mai mult, bărbatul a mărturisit că a comunicat prin telepatie cu cei doi copii pe care i-a ucis, iar aceștia i-ar fi spus că „e mai bine acolo”

Mai mult, agresorul a spus că a vorbit atât cu soția, cât și cu copiii săi, în timp ce îi omora și până și-au dat ultima suflare.

Daniel Dancă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, a declarat că bărbatul prezintă o labilitate psihică crescută.

„Din punctul meu de vedere, după ce am stat de vorbă cu el, prezintă o labilitate psihică crescută. Şi-a motivat fapta considerând, de fapt fiind convins, că în felul acesta a facilitat accesul membrilor familiei sale către o lume mai bună, unde aceştia să fie mai liniştiţi. Nu am observat să aibă urme de regret, real, asupra a ceea ce a făcut, fiind convins de teoriile lui. Urmează să mai facem investigaţii să vedem care era atmosfera în familie, dacă se certau sau nu se mai înţelegeau. El afirmă că după ce a comis fapta ar fi comunicat telepatic cu ei si i-au transmis ca sunt mai bine”, a spus procurorul Daniel Dancă.

Citește și #salvatipipera | Ce soluții au propus angajații din zonă pentru descongestionarea celui mai aglomerat cartier de afaceri din România

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Radu Miruța, ministrul român al Apărării, susține o conferință de presă la sediul ministerului. Ministrul român al Apărării
22:20
Marea Neagră are nevoie de un comandament militar comun al statelor NATO riverane, spune Radu Miruță
Florin Manole este propunerea PSD pentru Ministerul Muncii în Guvernul Luca Niculescu. Foto: Hepta
20:25
Pensiile vor fi indexate după doi ani, promite Florin Manole, propus de PSD ministrul Muncii în Guvernul Luca Niculescu: „Dacă nu primesc bani de majorare, plec”
MONDEN
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
19:07
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
18:02
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
20:02
Sorin Grindeanu anunță că PSD va evalua Guvernul Luca Niculescu după 6 luni. Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, printre priorități
Marian Neacșu va fi ministru PSD la Interne și Radu Oprea va fi ministru PSD la Apărare. Foto: Hepta
19:50
Lista miniștrilor PSD care vor intra în Guvernul Luca Niculescu. Marian Neacșu la Interne, Radu Oprea la Apărare. 11 ministere vor fi ale social-democraților
Ultimele știri
22:49
Netflix concediază 1.000 de angajați, în timp ce profitul companiei a crescut cu 26%
22:38
Mont Blanc a crescut cu aproape doi metri în doi ani. Ce altitudine a atins cel mai înalt vârf din Europa de Vest
22:05
Aflat la Londra, Volodimir Zelenski spune că se simte „trădat” de Donald Trump: „Este împins în direcția greșită și este dureros”. Mesaj și pentru Elon Musk
21:46
Cine este Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne. A fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
TRENDING
Analiză
19:06
Harta puterii PSD în Guvernul Niculescu. Gruparea sudului face legea. Ardealul și Moldova, puse la colț
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
21:50
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Foto: Buturuga Mică
17:16
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
16:42
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
16:02
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
15:24
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
20:29
O nouă țintă aeriană a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. A fost emis mesaj RO-Alert
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
19:15
Mega Image se confruntă cu probleme tehnice, la câteva zile după incidentul de securitate al grupului Ahold Delhaize
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, cunoscut pentru gama sa variată de produse accesibile, de la jucării și articole de papetărie până la decorațiuni și gustări, își anunță intrarea pe piața din România în 2027.
18:11
Un retailer danez cu peste 1.100 de magazine intră în România în 2027. Plan de extindere cu 87 de magazine
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
16:26
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice