Intreaga planeta este in alerta pentru ca anul trecut a fost un record de dezastre naturale, care au provocat peste 660.000 de morti si uriase pagube materiale. Noua din zece calamitati au fost cauzate de clima. Romanii au avut si ei parte de un an de urgii: tornade, inundatii catastrofale, canicula, geruri, viscole si vijelii.

Si acest an a inceput cu fenome meteorologice iesite din comun, iar in aceste zile meteorologii si hidrologii avertizeaza ca urmeaza zile cu precipitatii multe si risc maxim de inundatii.

“Inca nu stim daca va fi un an secetos sau un an cu inundatii. Din datele statistice, putem spune ca urmatoarele luni sunt extrem de importante. Daca vor fi precipitatii peste media perioadei, in lunile aprilie  si mai, vor fi inundatii. Daca precipitatiile vor fi sub media normala, anul 2006 va fi unul secetos”, a declarat ieri Ion Sandu, directorul Administratiei Nationale de Meteorologie.

Institutul are acum un program computerizat care permite o evaluare in timp real a fenomenelor meteorologice si, mai mult, poate sa “masoare” si pagubele cu o exactitate foarte mare. “Pana acum, pagubele erau calculate dupa declaratii ale diverselor persoane, dar imaginile de pe satelit vor putea spune exact cifrele, pana la a treia zecimala, iar prognozele ar fi tridimensionale. In felul acesta, am putea afla si pana la ce altitudine este nor, pe Valea Prahovei, de exemplu, de unde bate vantul si cu ce viteza”, a mai spus Ion Sandu.

Astfel de informatii ar putea ghida fortele de ordine, iar autoritatile ar sti cu precizie unde sa actioneze pentru salvarea oamenilor si bunurilor. Din pacate, nici o institutie publica nu a  solicitat astfel de date. Reprezentantii fortelor de ordine si cei de la Protectia Civila au recunoscut ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Meteorologiei, ca “inca mai sunt multe de rezolvat” si ca nu sunt pregatiti si dotati pentru calamitati naturale de amploare.

Jandarmii si-au pus in mare primejdie viata pentru salvarea sinistratilor de anul trecut, cu atat mai mult cu cat dotarea lor nu era pregatita pentru o asa amploare a dezastrului.

“Ne-am trezit ca nu toti jandarmii stiu sa inoate, ca nu avem barci – nici rapide, nici suficient de mari pentru transport”, a declarat ieri gral mr. Iosif Panduru, de la Jandarmeria Romana, cu ocazia Zilei Mondiale a Meteorologiei. Oficialul ne-a declarat ca intreaga activitate a celor care sunt implicati in astfel de crize trebuie sa fie regandita. “Vor participa la actiuni de salvare doar jandarmii care stiu sa inoate si trebuie sa ne dotam cu barci pneumatice, barci cu motor, barci rapide, vehicule pentru astfel de teren etc., inclusiv pelerine, costume de protectie din cauciuc si altele asemenea”, ne-a mai spus Iosif Panduru, reprezentantul Jandarmeriei Romane.

Meteorologii pot sa realizeze harti, de pe satelitii si radare, cu o precizie milimetrica. Ei ar putea ghida fortele de ordine si primarii unde vor fi pagube si unde oamenii sunt in pericol. Prognozele ar putea fi date in timp real oriunde pe teritoriul Romaniei

Cele sapte valuri de inundatii au provocat anul trecut pagube imense, in 1.734 de localitati din toata tara.

– 76 persoane decedate
– 93.976 case si anexe avariate
– 1.063 institutii afectate
– 656.392 ha de culturi
– 9.860 km de drumuri judetene si comunale
– 560 km de drum national
– 2.500 km de strazi
– 9.113 poduri si podete
– 23,8 km cale ferata

Cum va fi vremea pana in iunie

Ministerul Mediului are o estimare meteorologica pentru lunile urmatoare, cu grad de probabilitate de 65%. 

Aprilie. Regimul pluviometric va fi in general normal, 28-65 l/mp, cu unele excedente in vest.

Mai. In general, regimul pluviometric se va situa intre valorile normale, 34-90 l/mp. In vestul tarii se pot inregistra, local, deficite pluviometrice.

Iunie. Cantitatile de precipitatii se vor situa in limite normale, 44-113 l/mp. Valori excedentare se vor inregistra, local, in regiuni din centrul, sudul si estul tarii. Posibile deficite se pot inregistra, izolat, in zonele vestice ale Romaniei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Ce semn îți arată că faci Alzheimer cu 20 de ani înainte. Studiile au dezvăluit acest amănunt
FANATIK.RO
Ce semn îți arată că faci Alzheimer cu 20 de ani înainte. Studiile au dezvăluit acest amănunt
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Elevă din Mehedinţi, bătută cu sălbăticie de două colege după Balul Bobocilor. Fata câştigase premiul de Miss Popularitate
Observatornews.ro
Elevă din Mehedinţi, bătută cu sălbăticie de două colege după Balul Bobocilor. Fata câştigase premiul de Miss Popularitate
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI