Intr-un gest de imagine preelectorala, Delegatia Permanenta a PSD a decis sa nici nu astepte acest termen, ci chiar de ieri electoratul sa-i poata citi pe Internet agoniseala. Ideea e de tot hazul, iar presa a ostenit tot semnaland cat de ciumpavita e legea respectiva, care nu-i obliga pe demnitari sa recunoasca dobandirea unor valori patrimoniale (vezi operele de arta sau bijuteriile) care pot depasi de multe ori cele declarate. Practic incontrolabile sunt si conturile personale, mai ales cele de prin strainatate, la fel de jumulite sunt si prevederile privind conflictele de interese. Ca sa nu mai vorbim de cacealmaua firmelor infiintate sau transferate pe numele soacrei in varsta de 90 de ani, ori al odraslei – geniu financiar la 18 ani. Chiar si in aceste conditii laxe, demnitari si politicieni de toate culorile continua sa carteasca, vrand sa ramana si cu mamaliga unsa, si cu slanina-n pod. Unul din ei, venerabilul senator Ioan Predescu, isi invoca buna-credinta, afirmand ca afacerile sale dateaza dinainte de alegeri, asa ca nu vede de ce sa renunte la ele la mijlocul mandatului. Imi aduc aminte ca aceeasi ,,buna-credinta,, a invocat-o acum vreo zece ani, cand n-a refuzat achizitionarea din fabrica a unui Oltcit la pret vechi exact in ziua in care stia ca acesta va exploda. Ca atatea alte legi, si aceasta e in coada de peste, buna pentru fraieri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.