„Intervenţia mea este legată de amendamentele admise pentru SRI şi SPP. Vreau să vă atenţionez asupra unui lucru, l-aţi înşelat pe preşedinte”, a spus fostul preşedinte Traian Băsescu.

El a spus că aceste bugete ale SRI, SIE şi SPP au fost prezentate preşedintelui în urma analizei sarcinilor pe care aceste instituţii le au în 2019.

„Guvernul nu a dat curs ameninţărilor că trebuie tăiate bugetele, dar o faceţi dumneavoastră în Parlament. Ca atare vreau să vă spun ce ar face un preşedinte responsabil. Primul lucru vă trimite bugetul înapoi, al doilea lucru trimite bugetul la Curtea Constituţională, al treilea lucru ar acuza pe unii dintre politicieni de dezinformarea preşedintelui şi a CSAT-ului, ca să nu mai vorbim de înşelătorie”, a precizat senatorul PMP.

Traian Băsescu a transmis celor din coaliţia PSD-ALDE: „V-aş ruga să vă gândiţi de două ori când va fi acest buget pus în funcţiune, pentru că preşedintele nu are voie să nu ţină cont de bugetele deja aprobate la propunerea Guvernului dintr-un singur motiv – aceste instituţii au planuri de acţiune pe anul următor, care sunt stabilite tot în CSAT, finanţarea lor se face în funcţie de misiunile pe care le au în anul următor. Am vrut doar să vă avertizez că veţi primi bugetul înapoi la Parlament”.

România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”
Recomandări
România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”

Plenul Parlamentului a votat, joi noaptea, bugetele SRI, SIE şi SPP, care au suferit diminuări, în Parlament, în ciuda unui aviz al CSAT, pe forma Executivului.

Citeşte şi: Primele plângeri penale împotriva „ginecologului” Raluca Bîrsan! Două foste paciente au povestit anchetatorilor că falsul medic a fost cea care le-a închis operațiile!

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.