Pe râurile din bazinele Crişul Alb, Arieş, Olt şi Argeş se vor produce scurgeri pe versanţi şi creşteri de debite care ar putea depăşi cotele de atenţie, conform hidrologilor. Avertizarea emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a intrat în vigoare joi, la ora 9.00 şi este valabilă până vineri, la ora 10.00.De asemenea, Capitala şi judeţele Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Alba, Hunedoara, Sibiu şi Braşov sunt sub avertizare cod galben de ploi şi vânt puternic până joi, la ora 12.00.