Specialiştii din cadrul Administaţiei de Metorologie avertizează că în România se pot produce noi fenomene extreme în săptămânile următoare, iar, în viitor, în perioada aprilie – septembrie, ţara noastră va fi afectată de ploi torenţiale, vânt foarte puternic şi caniculă.
Şeful secţiei de climatologie din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Roxana Bojariu, a declarat, în cadrul unui interviu acordat Libertatea, că omenirea trebuie să se adapteze la schimbările climatice, iar românii să fie pregătiţi ca pe toată perioada caldă a anului să facă faţă fenomenelor extreme.
„În ultimii ani, am observat că există modificări în statistica unor fenomene extreme. Avem valuri de căldură din ce în ce mai frecvente, şi furtuni din ce în ce mai intense. Preciăitaţiile, în zona ţăriii noastre, au tendinţa de a avea o intensificare pe perioade scurte de timp, deocamdată. Şi nu doar în România, ci la latinudinile medii. În anotimpul cald, începând din aprilie, până în septembrie, avem şanse de a avea astfel de episoade din ce în ce mai frecvent. În sezonul rece avem alte fenomene extreme care pot produce probleme. Practic, fenomenele extreme sunt cealaltă faţetă a încălzirii globale”, a explicat Roxana Bojariu.
Specialistul Administraţiei Naţionale de Meteorologie a mai explicat că şi uraganele de mare intensitate, care se produc din ce în ce mai des în zona Caraibelor, şi furtunile care afectează continentul European sunt cauzate de încălzirea globală. Acest fenomen face ca la nivel planetar să se acumuleze o cantitate tot mai mare de căldură, ce provoacă o evaporare accentuată a apei oceanelor, iar când cele două mase de aer, cel cald şi cel rece, se întâlnesc, iau naştere furtuni extrem de violente, precum uraganul Maria.
„Din păcate, lucrurile evoluează şi se amplifică în anii care urmează. Lucrurile se transformă şi noi va trebui să ţinem pasul şi să ne adaptăm la aceste modificări. Va trebui să regândim felul în care construim, în care ne dezvoltăm oraşele. Folosim anumite standarde bazate pe clima deceniilor precedente. Atunci când construieşti o clădire, când pui un panou, trebuie să ţii seama la ce vânt poate să reziste. Aceste statistici, făcute acum 30-50 de ani, vor trebui reanalizate şi noi standarde puse în faţa constructorilor, iar aceştia să respecte noile standarde”, a mai spus Roxana Bojariu.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c55c6ca103d6638adf7a43a61e8bdef5.jpg)
Viva.ro
Îi plăcea să meargă în fiecare vara la vila ei de la 2 Mai și să privească marea din propria curte...Erau momentele în care Stela Popescu se încărca după turneele obositoare și se relaxa alături de prietenii ei. Ce s-a ales de casa superbă de pe litoral. Știrea care face chiar acum înconjurul presei. VILA de suflet a Stelei Popescu s-a...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
Unica.ro
„5 ani m-a drogat ca să depind de el!” Drama unei dive din Generația de Aur a muzicii românești, condamnată la dependență prin substanțe administrate pe ascuns. Diagnosticul medicului a confirmat cel mai negru scenariu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
Elle.ro
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3b4a62ebe42f663df73a93876d02e4db.jpg)
GSP.RO
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d3a477a98d004ac1619e90a86a0ae4aa.jpg)
GSP.RO
„S-a produs ceva extraordinar” » David Popovici, după ce și-a învins rivalul din Rusia în finala la 100m liber: „Am simțit că trebuie să-l întrec pe rus! Am făcut ce știu mai bine în ultima parte”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11743d40adcd441cd0967b13491e44b5.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Mircea Badea, reacție acidă când a aflat că va fi coleg cu Cătălin Măruță. S-a aflat și ce salariul ar avea acum, la Antena 1
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
Avantaje.ro
ULTIMA ORĂ! Denise Rifai rupe tăcerea după ce Cătălin Măruță i-a luat locul la "Furnicuțele"! Ce va face ea, în continuare: "M-a scos din...". Nimeni, dar nimeni nu se aștepta la asta
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
Tvmania.ro
Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
Adevarul.ro
„Ne-au dat afară din hotel”. O familie de români, evacuată dintr-un hotel de 4 stele în timpul vacanței în Bulgaria: „Am plecat cu copiii noaptea”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_66176e6d60238dc6b2bcf574e0918ed9.jpg)
Fanatik.ro
David Popovici, semifinale 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. S-a anunţat ora de start a cursei şi adversarii
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_eff546472cb37e529b7b89900a162bae.jpg)
Financiarul.ro
Acciza la motorină scade cu 20% din 16 august. Prețul la pompă poate coborî cu circa 70 de bani pe litru
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
Elle.ro
Sorin Gonțea, transformare impresionantă la un an de la divorțul de Daiana Anghel. Cum arată acum fostul concurent de la Power Couple. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
Viva.ro
E informația momentului în politică! A dat cărțile pe față, în sfârșit...Nu mai este niciun dubiu, iar ce se întâmplă în politica românească e de nedescris. Ce tocmai a făcut Sorin Grindeanu, liderul PSD
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
TVMania.ro
Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1922f7688fd2b6ec25ea4e4e3f42f3a8.jpg)
ObservatorNews.ro
Satul de la granița României în care cresc pepeni cât porcii. Un fermier a cultivat un pepene de 84 kilograme
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f62cb84f0a0c53dab437295e2bfaa73d.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Codin Maticiuc, dezvăluiri dureroase! Ambii părinți au fost diagnosticați cu cancer, dar tatăl său a presimțit. Cancerul mamei e mai agresiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_60f2105ef60eb075c4c3bdac5ffc5bcc.jpg)
Mediafax.ro
Speranța de viață pentru femei: peste 90 de ani. Unde sunt rescrise regulile longevității
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
Wowbiz.ro
Vești tot mai triste despre Joe Biden. Fiul fostului președinte confirmă că boala a avansat: „Cancerul s-a răspândit și îi provoacă dureri”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
Wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3ee314eb713bdb81bf4bdc8de71d39d1.jpg)
Redactia.ro
Cele SASE cuvinte pe care rusul Kornev i le-a spus lui Popovici la finalul cursei. Nu, nu il felicita, ci..
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_95a90ebaa275860dd39d8d32b8e1a2ca.jpg)
KanalD.ro
Trei copii au rămas orfani în urma incidentului rutier din Corbii Mari! Șoferul nu avea permis și ar fi condus băut
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sebastian-burduja-interviurile-libertatea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sorin-grindeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/simona-gherghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/emily-burghelea-a-plecat-alaturi-de-familia-ei-in-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_712210783dd7d257be1954d3fdcdc88e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d38a85c2e16130bc47e927baeffb90ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_43baf1715443ab96e721dd64b966e5a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/eclipsa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/btslandscape-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dr--vadim-palii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sfinxul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nivel-dunare-28-cm-budapesta-iulie-2026-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-nu-mai-este-pluto-considerata-o-planeta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rase-de-gaini-care-fac-oua-verzi-si-albastre-sunt-mai-bune.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/expresii-cuvinte-vacanta-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-piersicile.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/konstantinos-passaris-colaj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/drona-geran-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/curent-electric.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/termocentrala-apus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/monede-10-bani-5-bani-lei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/elbridge-colby-subsecretar-al-apararii-pentru-politica-profimedia-1080238683-e1786538230723.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.