O aeronavă Virgin Atlantic s-a întors pe aeroportul Heathrow din Londra, după ce a ieșit la iveală faptul că prim ofițerul aeronavei nu-și finalizase încă ultimul test de zbor, relatează BBC. Compania precizează însă că acesta era calificat pentru a zbura.

La aproximativ 40 de minute de la începutul zborului către New York, luni, cei doi piloți și-au dat seama de eroarea din jurnalul de bord, a spus compania aeriană. Avionul ajunsese deja deasupra Irlandei când a fost obligat să se întoarcă din drum.

Virgin Atlantic a spus că a fost găsit un înlocuitor pentru primul ofițer și că avionul a plecat din nou spre New York.

Compania aeriană a insistat că siguranța nu a fost compromisă și a explicat că primul ofițer s-a alăturat inițial Virgin Atlantic în 2017.

Pilotul era pe deplin calificat conform reglementărilor aviatice din Regatul Unit, a adăugat compania aeriană, dar nu a finalizat un zbor de evaluare finală care făcea parte din cerințele interne ale companiei aeriene.

Astfel, avionul a fost nevoit să se întoarcă din drum deoarece căpitanul aeronavei nu fusese desemnat ca instructor.

Controlul unei aeronave este de obicei împărțit între un prim ofițer și căpitan, dar acesta din urmă deține responsabilitatea finală pentru ceea ce se întâmplă în timpul zborului.

„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?” Iohannis îi acuză pe liderii de sindicat și spune că profesorii „au primit tot ce au cerut”
Recomandări
„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?” Iohannis îi acuză pe liderii de sindicat și spune că profesorii „au primit tot ce au cerut”

„Primul ofițer calificat, care zbura alături de un căpitan experimentat, a fost înlocuit cu un nou pilot pentru a asigura conformitatea deplină cu protocoalele Virgin Atlantic, care depășesc standardele industriei”, a transmis o purtătoare de cuvânt a Virgin Atlantic.

Aceasta și-a cerut scuze în numele companiei pentru întârzierea de două ore și 40 de minute.

Un purtător de cuvânt al Autorității Aviației Civile (CAA) a confirmat că ambii piloți erau autorizați corespunzător și „calificați pentru a efectua zborul”.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Playtech.ro
Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Viva.ro
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Orașul din România pe care turiștii l-au blocat în minivacanța de Rusalii. Locuitorii, umiți de ce s-a întâmplat: “Așa ceva nu am văzut în viața mea!”
FANATIK.RO
Orașul din România pe care turiștii l-au blocat în minivacanța de Rusalii. Locuitorii, umiți de ce s-a întâmplat: “Așa ceva nu am văzut în viața mea!”
România, în pragul unei crize fără precedent. Cine ar putea s-o genereze
Știrileprotv.ro
România, în pragul unei crize fără precedent. Cine ar putea s-o genereze
A angajat 30 de muncitori din Sri Lanka şi Nepal, care i-au ţinut afacerea în viaţă. După câteva luni le-a oferit alte salarii
Observatornews.ro
A angajat 30 de muncitori din Sri Lanka şi Nepal, care i-au ţinut afacerea în viaţă. După câteva luni le-a oferit alte salarii
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Orangesport.ro
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Unica.ro
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare
HOROSCOP
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare