Cursa Tarom care efectua zborul Bucureşti - Salonic (Grecia), luni, 28 ianuarie, s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă, la 20 de minute după decolare. Decizia a fost luată de comandantul aeronavei, care a simţit miros de ulei și fum în cabina piloților.
Toți pasagerii se află în siguranță și vor fi preluaţi de o altă cursă, iar avionul va fi verificat, au precizat surse oficiale din companie, pentru Mediafax.
Anul trecut, în luna noiembrie, un pilot Tarom a fost găsit vinovat de instanță pentru că a pus în pericol viața pasagerilor.
Acesta a decis să aterizeze, în ciuda faptului că vremea era rea, iar vizibilitatea redusă. Mai mult, primise indicaţii precise din partea Turnului de Control să nu facă acest lucru.
FOTO - Hepta / Mediafax Foto / Silviu Matei