Subiecte BAC Fizică 2020. Absolvenții claselor a 12-a au susținut astăzi ultimul examen la Bacalaureat, proba la alegere a profilului. Elevii de la profilul real, profilul militar și filiera tehnologică au putut opta la această probă pentru Fizică.
Cuprins:
UPDATE 12.15: Elevii au încheiat și ultima probă a examenului de Bacalaureat 2020. Au apărut și subiectele pe care aceștia le-au avut de rezolvat la fizică.
Examenele se desfășoară anul acesta în condiții speciale, din cauza pandemiei COVID-19. Astfel, elevilor le va fi permis accesul în examen numai dacă au temperatura sub 37,3 grade. De asemenea, în sala de examen, ei sunt obligați să poarte măști de protecție.
Anul acesta, la Bacalaureat, s-au înscrie peste 155.000 de elevi. Primele două probe au avut loc luni, 22 iunie, la Română, și miercuri, 24 iunie, la Matematică.
Elevii care susțin examenul la BAC 2020 la Fizică au avut de învățat patru mari capitol: Mecanică, Optimă, Elemente de termodinamică, Producerea și utilizarea curentului continuu.
Materia pentru examen, pentru fiecare capitol, potrivit liceunet.ro:
Principii și legi în mecanica clasică
Teoreme de variație și legi de conservare în mecanică
Notiuni termodinamice de bază
Principiul I al termodinamicii
Aplicarea principiului I al termodinamicii la transformările gazului ideal
Motoare termice
Principiul al II-lea al termodinamicii
Curentul electric
Legea lui Ohm
Legile lui Kirchhoff
Gruparea rezistoarelor și generatoarelor electrice
Energia și puterea electrică
Optica geometrică
Optica ondulatorie
Element de fizică cuantică
Subiectele la Fizică la BAC 2020 respectă programa elaborată de Ministerul Educației. Vor fi trei subiecte, fiecare valorând 30 de puncte. Din oficiu vor fi acordate 10 puncte.
Proba va începe după ora 9:00, iar elevii vor avea la dispoziție trei ore pentru a rezolva toate cerințele pe foaia de examen.
Subiectele la Fizică la BAC 2020 se elaborează de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare şi se stabilesc ţinându-se seama de următoarele criterii:
a) să fie în concordanţă cu programele şcolare şi cu programele de bacalaureat, aprobate şi publicate de MECTS;
b) să fie proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaţilor de analiză, de sinteză, de generalizare şi abstractizare din partea candidaţilor;
c) să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă grad de complexitate corespunzător conţinutului programelor de bacalaureat, pentru a fi tratate în timpul stabilit, să solicite demonstrarea competenţelor prevăzute în aceste programe;
d) să permită tratarea lor în timpul acordat candidaţilor pentru rezolvare la probele scrise: 3 ore;
(1) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
(2) Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor menţionate la alin. (1) în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiţi în examen.
(3) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
(4) Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea, sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
(5) Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.
Afișarea rezultatelor la BAC 2020, potrivit calendar BAC 2020:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea