De Ciprian Iana,

O colegă de clasă a elevului şi o altă fată în vârstă de 15 ani dintr-o altă clasă a Liceului Alimentar, la care a fost confirmată prezenţa virusului COVID-19, rămân internate, notează Agerpres.

„În această după-amiază, tânărul de 16 ani a fost externat din Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Dr.Victor Babeş’, după două teste consecutive negative.

Testele au fost efectuate în zilele de 6 şi 7 martie, la o distanţă de 24 de ore. Pacientul este considerat vindecat.

Acesta a fost transportat la domiciliu cu ambulanţa şi i s-a pus la dispoziţie o camera separată de restul familiei”, se arată într-un comunicat al DSP Timiş, remis Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, autorităţile sanitare au solicitat sprijinul ISU Banat pentru asigurarea suportului logistic.

Este al patrulea pacient declarat vindecat, dintre cele 13 cazuri confirmate până acum în România.


Temperatura la care noul coronavirus poate muri în doar câteva minute, în condiții de laborator
GSP.RO

Temperatura la care noul coronavirus poate muri în doar câteva minute, în condiții de laborator

Horoscop 6 aprilie 2020. Leii pot deveni ușor un exemplu pentru cei din jur
HOROSCOP

Horoscop 6 aprilie 2020. Leii pot deveni ușor un exemplu pentru cei din jur