Sorin Oprescu nu mai poate avea urmaşi

Edilul Capitalei Sorin Oprescu (58 de ani) este un important personaj al politicii româneşti. Un zvon îl logodea, acum ceva vreme, cu Corina Creţu, fosta consilieră a preşedintelui Ion Iliescu, un nume dintr-o lungă listă de celebrităţi care i-au fost “alocate” drept iubite. Cert este că “Doctorul”, aşa cum îi spun apropiaţii, a decis, acum mulţi ani, să îşi simplifice viaţa: pentru a nu exista probleme cu împărţirea moştenirii, şi-a făcut vasectomie, deci nu mai poate avea alţi copii. Are o avere însemnată, deţinând un teren la Predeal, o casă la Ciolpani, una în Bucureşti şi un autoturism BMW.3882-119816-mazare.jpg

 

 

Edilul Radu Mazăre, un nonconformist simpatic

Primarul Constanţei, Radu Mazăre (41 de ani), reprezintă omul politic care îşi trăieşte viaţa din plin. Este permanent bronzat şi alege ţinute de la elegant la nonconformist, fără să-i pese de ocazie. Îşi face vacanţele în ţări exotice şi îndepărtate, iar gurile rele spun că ar fi proprietarul unor hoteluri în Brazilia. În aceste circumstanţe, fără a mai pune la socoteală averea, el posedând peste 250.000 de euro, bani lichizi, Radu Mazăre este de departe o partidă tentantă.

3882-119818-negoita.jpg

 

 

 

 

Robert Negoiţă, cel mai bogat politician burlac

Robert Negoiţă (37 de ani) e proaspăt apărut pe scena politică. Cu o avere de 300 de milioane de euro, deputatul şi-a căutat prietenă şi prin intermediul unor televiziuni, dar nu a găsit ceva care să îi placă. Aşadar, este cel mai bogat burlac din Parlament, ajungând în top 300 înainte de a deveni deputat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.