«Bancherul sinucigaş» Robert Cătălin Pascu mărturiseşte: «M-am întors din morţi»
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După ce zarurile aruncate cu indemanare pe mesele de joc nu l-au mai ascultat şi l-au lăsat cu buzunarele goale, Robert Cătălin Pascu (29 de ani) şi-a spus, la începutul anului 2008, că nu mai are de ce să trăiască în această lume. Cu sufletul chinuit de gândul morţii, în apropierea căreia nefericitul avea să trăiască şi să-i simtă recele fior, cel supranumit “bancherul sinucigaş” a vrut să iasă pe uşa din dos a unei existenţe pe care, cândva, şi-a renegat- o.
Evadarea din această viaţă a eşuat dureros şi Robert, fost director al agenţiei Bancpost-Drumul Taberei, din Bucureşti, a ajuns în anticamera morţii, la graniţa cu tărâmul Lumii de Dincolo, unde l-a aruncat pasiunea oarbă pentru jocurile de noroc. Întors din morţi, personajul cu sufletul strâns acum în cleştele suferinţei vorbeşte, în exclusivitate, jurnaliştilor de la Libertatea.
Într-o încordare inumană, tânărul rememorează, cu voce stinsă, tăind aerul cu mâinile sale firave, momentele de dinainte de saltul mortal de la etajul opt, zbor ce s-a vrut a fi sinucigaş, chinurile teribile îndurate pe patul de spital, dar şi călătoriile fabuloase făcute într-o lume ireală în care sufletul său a fost vremelnic musafir cât timp a fost inconştient, în comă.
Întors din morţi, personajul cu sufletul strâns acum în cleştele suferinţei vorbeşte, în exclusivitate, jurnaliştilor de la Libertatea. Într-o încordare inumană, tânărul rememorează, cu voce stinsă, tăind aerul cu mâinile sale firave, momentele de dinainte de saltul mortal de la etajul opt, zbor ce s-a vrut a fi sinucigaş, chinurile teribile îndurate pe patul de spital, dar şi călătoriile fabuloase făcute într-o lume ireală în care sufletul său a fost vremelnic musafir cât timp a fost inconştient, în comă.
Libertatea: Eşti un om care a supravieţuit miraculos unui zbor mortal de câteva zeci de metri. Poţi să spui că ai avut noroc?
Robert Pascu: Nu ştiu dacă e noroc sau pedeapsă divină. Suferinţă e cu siguranţă. Şi încă multă...
Acum doi ani, viaţa era pentru tine altfel. Erai director într-o bancă, aveai ceva bani, o carieră în faţă... Ce s-a întâmplat?
Eram un om bolnav, dar nu ştiam. Sufeream de joc patologic de noroc. E greu de înţeles pentru cineva care nu trece prin chestia asta. E o dependenţă, un impuls pe care nu-l poţi controla.
Cum au început necazurile tale?
Dintr-o prostie şi, culmea!, într-o vreme în care câştigam peste medie. O mie de euro cheltuiţi nu erau o problemă pentru mine. La început a fost o joacă, un divertisment, un nou mod de a mă distra. Nu a fost vorba de câştiguri, de intenţia de a mă îmbogăţi. Aveam bani...
Pare că totul te-a cam luat prin surprindere...
Fără să-mi dau seama, distracţia s-a transformat într-o boală care s-a declanşat în anul respectiv (n.r - 2007), după ce am vândut un teren (n.r. - pe care a încasat 50.000 de euro). La început, câştigam în fiecare zi, dar nu puteam să plec din cazinou cu banii acasă. Ei te agaţă cu orice. Intri un începător norocos şi ieşi un profesionist falit...
Ai încercat în vreun fel să scapi, să evadezi din această lume a jocurilor de noroc?
Atunci nu mă mai gândeam la nimic. Nu mă mai puteam controla, nu-mi mai dădeam seama ce fac. Eram în transă, nu ştiam ce zi e, ce oră e... Nu eram conştient de nimic. Alegeam jocurile cele mai riscante, pariurile cele mai mari. Mă ghida doar adrenalina...
Trecutul ţi-a păstrat vreo amintire din zilele în care ai furat din banca pe care o conduceai? (n.r. - Robert a fost amnezic multă vreme)
Ştiu că am luat bani de acolo, dar nu ştiu de câte ori am intrat. Dar chiar nu mai are importanţă acum... Am aflat ulterior amănunte despre acele zile pe care aş vrea să le uit, să mi le scot cumva complet din memorie. Când eşti dependent de aşa ceva, mintea găseşte soluţii de a face rost de bani pe care un om, să-i spunem sănătos, neatins de patima jocurilor de noroc, nu le vede.
| Robert a intrat de patru ori în camera de la bancă în care era seiful, după care, cu buzunarele pline cu valută, părăseşte grăbit sediul instituţiei | |
Ai clacat şi ai luat decizia extremă de a-ţi pune capăt zilelor...
M-am măcinat mult înainte... Nu am dormit zile în şir. M-am gândit că viaţa mea e distrusă... Am hotărât să mă sinucid şi am ales un bloc la întâmplare, de pe care să mă arunc. Atunci, aşa am crezut eu că e bine...
Nu-şi mai aminteşte când a încercat să se sinucidă
A urmat pasul în gol, făcut de la etajul opt, acel moment critic care ţi-a schimbat complet destinul...
Îmi aduc aminte doar că eram sus. Singur... Am fumat, am băut suc, m-am gândit la ale mele... Nu ştiu cât am stat acolo. Apoi... Zborul e un imens gol, o gaură neagră în mintea mea. Nu am văzut nimic... Pământ, cer... Nimic... Parcă nici n-ar fi fost... După ce m-am aruncat, nu am mai ştiut de mine. A fost ca o stare de leşin, de inconştienţă. Când m-am zdrobit de ciment, nu am simţit nimic, nici o durere... Cred că a fost adrenalina care mi s-a vărsat direct în creier.
Cineva, acolo, Sus, nu ţi-a îndeplinit dorinţa morbidă ...
Mda... M-am trezit la spital, într-o altă lume. Cu greu, am întrebat o asistentă unde sunt şi în ce zi suntem. Mi-a zis... Atunci am realizat că m-am întors din morţi, după trei săptămâni...
Povesteşte cum a devenit dependent
“Cazinoul se bucură atunci când câştigi. Ştie că vii să joci iar. Eu am devenit dependent de lumea aia. Ştii, nu eram foarte supărat că pierdeam bani, sufeream că plecam din lumea aia în care vroiam să mă întorc cu orice preţ... Nici nu mi-am dat seama când m-a furat peisajul... Mă primeau domnişoare frumoase, beam şi mâncam ce voiam, trebuia doar să întorc capul şi să fiu servit. Mă simţeam ca un rege. Îmi fierbea tot sângele în vene. Dar ştii ce? Nu aş sfătui pe nimeni să intre în cazinou. Parcă-ţi scrie «prost» pe frunte când te duci să joci, când intri în lumea aia. Jucătorii împătimiţi se mint, nu recunosc, dar tot la dependenţă ajung. Şi eu m-am minţit, dar până la urmă m-am întors la adevărul meu. Cel din sala de jocuri...”, ne-a mărturisit Robert.
Filmat când fura
Robert Cătălin Pascu a devalizat, în patru rânduri, casieria agenţiei Bancpost din strada Romancierilor, din Bucureşti, sucursală al cărei director era. Pe 29 şi 31 decembrie 2007 şi pe 1 şi 2 ianuarie 2008, tânărul a furat 112.000 €, pe care i-a jucat la cazinou. După ce a pierdut toţi banii, Robert a încercat să se sinucidă. S-a aruncat de la etajul opt al unui bloc de pe str. Foişorului, din Capitală, însă a scăpat cu viaţă.
«Am ales cazul pentru că era o provocare»
“Am acceptat să ne ocupăm de cazul lui Robert Pascu pentru că era unul deosebit de interesant, o provocare. Pe parcurs însă, am reuşit să descoperim în Robert şi altceva decât un om care delapidase o sumă de peste 100.000 de euro. Am izbutit să întrevedem omul a cărui conştiinţă fusese zdrobită de remuşcări. Robert şi-a aplicat cea mai dură pedeapsă dintre cele imaginabile, chiar înainte ca fapta sa să fie descoperită.
Mai mult, el este în acelaşi timp o victimă: în ţările occidentale, jocul patologic de noroc nu mai reprezintă de mult timp o noutate. Există reglementări stricte pentru cazinouri, care au obligaţia să afişeze în sălile de jocuri atenţionări cu privire la posibilitatea dezvoltării unor dependenţe”, ne-a declarat Mihai Olariu, coordonatorul Casei de avocatură Olariu&Asociaţii, lector universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti, unde predă Dreptul procesual penal.
Citiţi în Libertatea de mâine alte mărturisiri-şoc ale lui Robert
Libertatea a urmărit îndeaproape cazul "bancherului sinucigaş" Robert Cătălin Pascu: Citeşte şi:
