Bani de-acasa

Cam cu fereala, totusi vicele PD-L Ioan Olteanu a recunoscut deunazi ca pana si intr-un judet marunt, cum e Bistrita-Nasaud, un candidat parlamentar nu scapa fara sa cheltuiasca vreo 30.000 de euro. Suma, zic gurile rele, este mult sub cotizatia reala. Si in Partidul Conservator se discuta despre circa 25.000 de euro. La PSD, stacheta pare-se ca e pe la 50.000 de euro, ca si la PNL, potrivit lui Sorin Ungureanu, candidat de Galati, citat de AMOS News. Sunt aprecieri care pornesc targul pentru candidaturi de la cateva zeci de mii de euro, dar se pare ca se poate ajunge chiar pana pe la 200.000 – 250.000 de euro, pentru atribuirea unui colegiu cu sanse certe de obtinere a mandatului, data fiind potenta (primari, infrastructura) partidului respectiv in colegiul ravnit.  Uluitor? Doar aparent. Or fi existand lautari si alti moftangii plini de bani, gata sa arunce zeci si sute de mii de euro, pentru a-si face carti de vizita de deputat ori senator si a-si ului clanul. Dar nu si politicienii in sine. La fondurile de campanie vehiculate, ar insemna ca, odata cheltuite pentru candidatura, sa nu le poata recupera nici daca ar insuma indemnizatiile, diurnele si banii forfetari din toti cei patru ani de legislatura. Sa fim seriosi cu sacrificiile pe care onorabilii spun ca sunt dispusi sa le faca pentru binele natiei.

Numai un naiv nu vede ca, adesea, mandatul de parlamentar e instrumentul de atingere a unor tinte materiale proprii sau ale grupului de interese economice caruia ii e obligat financiar alesul. Prin trafic de influenta sau prin legi cu dedicatie. Aici sta explicatia si a opacitatii fondurilor de campanie – ceea ce se da publicitatii e praf in ochii lumii -, a taraganarii adoptarii unei legi severe a finantarii partidelor, ca si a formalismului in controlul cheltuielilor reale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE