Peste locuitorii Văii Jiului s-a abătut, în miez de noapte, un pot de apă și gheață care s-a revărsat peste gospodăriile oamenilor. Un fenomen extrem, de o intensitate nemaivăzută pentru locuitorii Petroșaniului, ale cărui urmări teribile sunt acum în atenția senatorului UNPR Haralambie Vochițoiu și ale autorităților locale. O comisie va evalua pagubele care ar putea fi plătite din Fondul pentru Situații de Urgență al Guvernului.
”Mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a apărat în ziua praznicului Pogorârii Duhului Sfânt și nu au existat victime omenești, însă dimensiunile bucăților de grindină, intensitatea furtunii, cât și pagubele cauzate sunt considerabile și trebuie să fie un test al capacității de reacție a instituțiilor publice și a cetățenilor într-o astfel de situație. Voi solicita premierului Dacian Cioloș, viceprim-ministrului Vasile Dîncu - Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și domnului Petre Tobă - Ministrul Afacerilor Interne, să aloce din Fondul de rezervă al Guvernului pentru situații de urgență, sume în vederea acoperirii daunelor cauzate. În acest sens, solicit domnului subprefect Fabius Tiberiu Kiszely și primarilor din localitățile Văii Jiului care au fost afectate, să constituie în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iancu de Hunedoara, un comitet care să evalueze prejudiciile aduse proprietății obștești și private, caselor, acoperișurilor, autoturismelor și dispozitivelor electro-casnice”, ne-a declarat senatorul UNPR Haralambie Vochițoiu, la întoarcerea de la Adunarea parlamentarilor NATO de la Kiev, atunci când a pășit în iadul din Petroșani.
Acum câteva zile, în noaptea de 18 spre 19 iunie, la scurt timp după miezul nopții, peste întreaga Valea Jiului, dar mai ales peste Petroșani, s-a abătut o furtună fără precedent. Grindina cât oul de găină căzută din cer a distrus culturi, acoperișuri, geamuri ale clădirilor, dar și autoturisme. În urma celor două reprize de 10-20 de minute de ploaie cu gheață a rămas pagube imense care acum vor fi cuantificate de autoritățile locale.
Sursa foto: www.hunedoreanul.gândul.info