Astfel, euroaleșii au prins în bugetul de anul viitor al UE o suplimentare de 500 de milioane de euro ca sprijin pentru tinerii șomeri, fonduri suplimentare pentru inițiativele care sprijină IMM-urile, proiectele de infrastructură de transporturi, cercetare, precum și programul de mobilitate pentru studenți, Erasmus, dar și pentru a rezolva criza migranților.
Cei peste 500 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene vor avea la dispoziție, în 2017, 157,8578 miliarde euro.
Tineri, creștere economică și locuri de muncă
Parlamentul a adăugat 500 milioane de euro la propunerea inițială de buget pentru Inițiativa pentru tineri (YEI), pentru a-i ajuta pe tinerii din UE care își caută un loc de muncă. De asemenea, Parlamentul a mai adăugat 200 milioane euro pentru a susține inițiative privind creșterea economică și locurile de muncă, cum ar fi competitivitatea IMM-urilor, finanțarea proiectelor de infrastructură, Orizont 2020 (proiecte de cercetare) și Erasmus+ (mobilitatea studenților), dar și pentru a rezolva problema migrației.
Criza migrației și a refugiaților
Deputații au asigurat un pachet de 728 milioane euro în special pentru fonduri destinate migrației. Astfel, s-au alocat 310 milioane de euro pentru sprijinul acordat refugiaților din Palestina și 34,8 milioane de euro pentru a sprijini negocierile de pace în Cipru.
“Ne-am atins obiectivele. Bugetul 2017 se concentrează pe prioritățile noastre de susținere a creșterii economice, de creare de locuri de muncă, mai ales pentru tineri și de combatere a crizei migrației. Cele 500 milioane euro suplimentare pe care le-am obținut pentru Inițiativa pentru Tineri sunt un semnal clar pentru UE că trebuie să acționeze. De asemenea, am făcut tot ce am putut pentru a găsi soluții la cauzele migrației”, a spus raportorul principal Jens Geier.