Bani să fie, că Buget fără taxe şi impozite noi avem!

Comentează
Arhiva foto

După o săptămână de discuţii, Guvernul României a ajuns la un compromis cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene în privinţa bugetului pe 2015.
S-au înţeles “de principiu” pe un deficit bugetar de 1,83%, mai mare decât cel pe care îl doreau instituţiile internaţionale (0,9%), dar mai mic decât cel pe care voia să-l obţină Guvernul (2%). Şi odată cu acordul de principiu, a putut fi finalizat şi proiectul de buget pe 2015, astfel încât, astăzi, să fie aprobat şi trimis în Parlament.
Premierul Victor Ponta dă asigurări că nu va exista nici o taxă şi nici un impozit suplimentar în 2015, iar bugetul “se închide fără a introduce vreo altă taxă şi impozit”. Totodată, cota unică de 16% rămâne în vigoare, la fel şi reducerea CAS cu 5% la angajator şi scutirea impozitului reinvestit, iar celebra taxă pe stâlp va scădea de la 1,5 la 1%.

Bani mai mulţi pentru profesori şi medici

Dintre bugetari, bucuroşi sunt deocamdată doar profesorii, ale căror salarii vor fi majorate în două tranşe, cu “până la 5%”, o dată în martie şi o dată în septembrie.
Guvernul a decis să majoreze, de la 1 ianuarie 2015, cu 100 de lei şi salariile angajaţilor din sănătate şi din asistenţa socială.
Restul angajaţilor statului rămâne cu lefurile îngheţate. Şi anul viitor Guvernul va interzice acordarea premiilor, tichetelor de masă şi primelor de vacanţă către bugetari şi va continua să răsplătească munca suplimentară făcută de aceştia, inclusiv în weekend şi de sărbători, doar cu timp liber, nu cu bani.
În schimb, s-au aprobat 150 de lei în plus la leafa românilor care câştigă minimul pe economie, aşa că, în 2015, salariul de bază minim brut pe ţară va creşte în două etape, de la 900 la 975 de lei din ianuarie, şi la 1.050 de lei din iulie.
Aproape 1,5 milioane de angajaţi vor beneficia de majorare. Anul acesta s-au mai făcut două astfel de creşteri, fiecare cu câte 50 de lei. Majorarea progresivă va continua, salariul minim urmând să ajungă la 1.200 de lei până la finele lui 2016.



Pensii şi ajutoare sociale majorate

În proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2015, publicat ieri de Ministerul Finanţelor Publice, este prevăzută şi creşterea indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 350 de lei la 400 de lei.
Indemnizaţiile pentru persoane cu dizabilităţi se majorează şi ele cu 16%, iar alocaţia pentru susţinerea familiilor cu venituri pe membru de familie sub 530 de lei se va mări cu 42 de lei pentru fiecare copil.
Proiectul mai prevede creşterea alocaţiei de plasament la 600 de lei, precum şi majorarea alocaţiei de hrană pentru adulţi cu dizabilităţi şi persoane vârstnice din centre de asistenţă socială de la 8 lei la 16 lei pe zi.
Pentru anul viitor, Guvernul ia în calcul o creştere economică de 2,5% şi un produs intern brut de peste 700 miliarde de lei.


Vacanţe mai ieftine din 2015

Guvernul reduce de la 24% la 9% TVA-ul pentru orice pachet turistic care conţine masă şi cazare, iar în aceste condiţii hotelierii promit să scadă tarifele cu 10%.
“Mulţi turişti se vor întoarce să mănânce în restaurantele hotelurilor. Până acum, mai mult de jumătate din turişti mâncau la hotel doar micul dejun, care era inclus în pachet. De anul viitor, cred că numărul acestora va creşte considerabil”, explică vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea.

În prezent, TVA de 9% se aplică doar pachetelor care conţin cazare şi mic dejun. Hotelierii au cerut în ultimii ani reducerea TVA şi pentru celelalte tipuri de pachete, considerând o anomalie ca o cafea sau un croasant mâncat de dimineaţă să fie taxat cu 9%, iar pentru acelaşi produs, consumat la prânz, TVA să fie de 24%.
Anul trecut s-au cazat în structurile de primire turistică din România aproximativ 7,91 milioane de persoane, dintre care 1,71 milioane de străini. Cei mai mulţi dintre aceştia au provenit din Germania (228.592), Italia (181.894) şi Franţa (118.649).  (Radu Nistor)

Unii ar dona pentru DNA!

Nici nu a apucat bine şeful DNA să critice scăderea bugetului instituţiei cu 30%, că Guvernul a şi găsit vinovatul. Concret, ministrul bugetului, Darius Vâlcov, susţine că vina aparţine procurorului general Tiberiu Niţu. Vâlcov a spus, în cadrul unei întâlniri cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi (foto), şi cu ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, că Niţu a fost cel care a cerut Guvernului un buget mai mic decât solicitase DNA.

“Reprezentantul Ministerului Finanţelor a precizat că solicitarea Ministerului Public a avut inclusă o reducere a bugetului DNA, faţă de propunerea pe care noi am adresat-o”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.
Asta în contextul în care DNA funcţionează în cadrul Parchetului General, care e ordonator principal de credite.
Tiberiu Niţu nu a putut participa la întâlnire fiindcă este plecat din ţară. Ministrul finanţelor a dat, într-un final, asigurări că DNA va primi 25 de milioane de euro, drept buget pe anul 2015, aşa cum a cerut.
Între timp, după ce situaţia a devenit publică, la sediul DNA s-au prezentat mai multe persoane, care au spus că vor să doneze bani, pentru ca instituţia să poată funcţiona în continuare. (Cristian Vasilcoiu)
Apasă pe imaginea de mai jos pentru mărire



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
07:19
Frații Andrew și Tristan Tate rămân în închisoare în SUA, cererea de eliberare a fost respinsă
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
06:55
Cât costă, de fapt, o călătorie cu metroul. Liderul USLM: „Costul real este undeva spre 14 lei”
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală