De data aceasta, atentia ne-a fost atrasa de felul in care cateva V.I.P.-uri si-au tuns si ras barba. Din cauza look-ului abordat, unii dintre ei pot juca lesne in filmul „Cei trei muschetari” sau chiar in „Omul Paianjen”. Veti afla ce inseamna sa intretii o barba rasa in forma de tarantula, caci nu e chiar lucru de saga. Millo, 22 de ani (foto), solistul trupei Tonic, are de departe cea mai frumoasa „lucratura”. Barba lui, dupa ore de chin, a luat forma unui paianjen, mai exact a unei tarantule: „Cam la doua-trei zile, trebuie sa-mi refac „capodopera”. Ma cam chinuiesc, dar m-am obisnuit. Arta cere sacrificii. Mi-am pus si un cercel sub buza inferioara, pe care nu-l scot niciodata, caci completeaza intr-un mod interesant paianjenul”.
Si nonconformistul VJ al postului MCM Romania, Mircea Zara, este dedicat cultului gradinaritului si gospodaritului firelor de par de pe corpul sau. Apogeul l-a atins in urma cu doi anisori cand, in cadrul estival, Mircea a afisat un look care ar fi inspirat pana si pe cei mai mari stilisti ai lumii. Mircea, cel care ne prezinta indelungi incursiuni in lumea mondena, precum si ritmul barurilor de noapte, a afisat in fata celor incinsi de nisipul Marii Negre o interesanta „dara” de fire de par care incepea de sub nasuc, continua in josul buzei inferioare, pe barbie, piept…, dar nu stim unde se oprea.
Nick (N&D) a ales sa-si rada barba exact dupa modelul, intitulat „colier”, purtat de marinari. E doar un fir de barba, continuat din perciuni, care ii incadreaza in mod amuzant barbia si, in plus, acest look nici nu este greu de intretinut.
Florin Cojocaru (Class) e pionierul national al stilurilor deosebite in modele de barbierit. Daca imaginea alaturata nu scoate in evidenta orele de munca cu „briciul” in mana, va asiguram ca Florin isi petrece saptamanal mult timp in fata oglinzii. Lookul lui Florin (un impatimit motociclist, parca rupt din filmele americane, e posesorul unui Harley Davidson autentic) se potriveste si cu genul de muzica al formatiei din care face parte, si cu duritatea imprumutata de la yankei, atunci cand calareste motorul.
Profesionist al scenei muzicale, Marcel Pavel a ramas cu actualul look din vremea cand colinda Europa cantand in retele de cluburi si pe vase de croaziera. Fara multa migala, nefiind nevoie de multe ore pentru a-si intretine favoritii si ciocul, Marcel a reusit sa gaseasca drumul cel mai scurt pana la o imagine perfecta compatibila cu ceea ce canta. Cu siguranta a tinut cont si de parerile celor doi baieti ai sai, Richard si Alexandru, neavand intentia sa ii socheze.
Putin mai comozi in ceea ce priveste imaginea lor, Paul si Virgil de la Minodora la Maxxim s-au rezumat la modele comune. Daca primul si-a cochetat parul silindu-l sa atinga o nuanta cat mai alba, in ciuda mustacioarei de mafiot din perioada prohibitiei, asortata cu „barba regala”, Virgil a fost mai atent. Acesta si-a trasat o impresionant de discreta dunga ce coboara spre barbie.
„Omul Paianjen” (dansator in noua trupa a lui Nicky – ex-Boombastic) socheaza nu numai datorita zig-zag-ului realizat in barba cu ajutorul aparatului de ras, dar si a tunsorii si a sprancenelor pensate mai mult decat ciudat: „Ceea ce se vede este realizat de mine, doar cu penseta si cu lama de ras. Par infiorator, dar nu sunt deloc. Prietenii spun ca sunt un baiat de treaba, in ciuda acestui look care pe multe fete le cam pune pe fuga”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.