Polițiștii au fost chemați, vineri, în localitatea Roadeș, acolo unde bărbatul de 71 de ani a fost găsit inconștient cu urme de mușcături pe corp, potrivit publicației locale Biz Brașov.
„La data de 20.01.2023, în jurul orei 11.30, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brasov a fost sesizat prin apel de urgență cu privire la faptul că, pe raza localității Roades, un bărbat în vârstă de 71de ani ar fi fost mușcat de mai multe exemplare canine, fiind în stare inconștientă. Ulterior, a fost declarat decesul persoanei în cauză”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările în care bărbatul de 71 de ani și-a pierdut viața.
seaman651 21.01.2023, 20:25
Oare cati trebuie sa mai moara pentru a rezolva problema animalelor fara stapan? Nu cred ca adaposturile pentru animale necesita fonduri astronomice, decat prin perspectiva fraudelor. Ca doar oameni suntem si ne tragem din maimute.