Momente de panică şi pe autostrada Bucureşti Piteşti, unde circulaţia este restricţionată tot din cauza unui incendiu de vehetaţie. Un bărbat de 77 de ani din satul Răduiești, comuna Delești, a fost la un pas de moarte după ce și-a dat foc, din greșeală. Acesta a dat foc unei miriște cu gândul de a o curăța, dar flăcările au scăpat de sub control și l-au cuprins. Focul i-a afectat aproximativ 55% din suprafața corpului.

Flăcările s-au extins cu rapiditate

La fața locului au ajuns echipajele de prim ajutor, dar și pompierii. După ce a fost stabilizat, septuagenarul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul de Urgență Vaslui pentru a i se organiza transferul la un spital cu secție de arși din Iași. Asta deoarece niciun elicopter SMURD nu era disponibil la momentul solicitării. Odată cu salvatorii, la locul incidentului, au sosit și echipajele de pompieri. După preluarea victimei de către ambulanță, pompierii au procedat la localizarea și stingerea incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, potrivit vremeanoua.ro,

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.