Accidentul a avut loc, duminică, la o vânătoare organizată legal pe un deal împădurit din localitatea Chisindia, județul Arad, notează aradon.ro. Un vânător a fost la un pas de moarte, după ce a fost împușcat în zona abdomenului de unchiul său, un bărbat în vârstă de 49 de ani.

Tânărul, în vârstă de 29 de ani, a primit imediat primul ajutor din partea celorlalți vânători, care au sunat la 112.

„Era conștient, colegii vorbeau cu el, dar pierdea sânge mult din abdomen. Ar fi fost atins de glonț în zona ficatului”, a precizat un martor, pentru sursa citată.

Ambulanța nu a putut ajunge la locul accidentului din cauza terenului accidentat, așa că victima a fost coborâtă pe traseu mai mulți kilometri.

Bărbatul rănit a fost transportat inițial la spitalul din Ineu, iar mai apoi a fost transferat la Spitalul Județean din Timişoara pentru a fi operat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Arad, Lorena Radu, în acest moment se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.