Pasagerul a fost găsit inconștient chiar cu câteva minute înainte de plecarea trenului din stație, potrivit Digi 24. Trenul a fost reținut după ce călătorii din tren au sunat la numărul de urgenţe 112, iar un echipaj medical a intervenit de urgență.

„Poliţiştii Biroului Judeţean de Transporturi Maramureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în vagonul unui tren, care circula pe relaţia Baia Mare- Bucureşti, o persoană se simte rău. La faţa locului s-au prezentat poliţiştii şi un echipaj SMURD, care a efectuat manevrele specifice de resuscitare persoanei în cauză”, a anunțat, duminică, IPJ Maramureş, într-un comunicat de presă.

Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul acestuia.

Trupul neînsuflețit al pasagerului a fost transportat la morga spitalului pentru necropsie, iar polițiștii au fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

Garnitura trenului IRN 1642, în care a decedat bărbatul, a staţionat la faţa locului 40 de minute, conform clubferoviar.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.