Dupa ce au amenintat in repetate randuri in cei doi ani de guvernare ca parasesc cabinetul Tariceanu, conservatorii au votat, ieri, in unanimitate pentru iesirea de la putere a formatiunii politice.
Liderul PC, Dan Voiculescu, si-a insotit anuntul cu un atac dur la adresa democratilor si a lui Basescu. Se pare ca si democratii ameninta cu parasirea guvernarii daca Tariceanu refuza declansarea anticipatelor. “PD se apropie cu viteza mare de modelul unui partid totalitar. E o formatiune de neocomunisti, care a trecut foarte usor de la stanga esichierului politic la dreapta, un partid umflat de presdintele Traian Basescu si care se va desumfla odata cu el”, a spus liderul PC. Voiculescu l-a acuzat pe Basescu ca e “ipocrit si mincinos”, cel care ar fi creat criza din PNL, cu ajutorul lui Stolojan. Conservatorul exclude colaborarea cu PD si UDMR, manifestand deschidere catre PNL si PSD. PC are 32 de parlamentari care ar putea vota impotriva guvernului.
Ministrii PC demisioneaza azi
Conservatorii vor vota bugetul doar daca PNL si PD vor accepta sa se fixeze un TVA de 9% la produsele alimentare de baza, iar profitul reinvestit sa nu fie impozitat. Ministrii PC isi vor prezenta azi demisiile, urmand sa se intoarca in parlament, in bancile opozitiei.
C.V. Tudor
Liderul PRM considera ca la baza deciziei stau scandalul energiei si interesele lui Magureanu.
Marko Bela
Presedintele UDMR sustine actualul guvern, insa nu exclude nici varianta alegerilor anticipate.
Varujan Vosganian
Purtatorul de cuvant al PNL spune ca decizia PC ar putea fi semnalul pentru o renegociere politica.
Emil Boc
Seful PD pune pe seama problemelor de la Ministerul Economiei si Comertului retragerea de la guvernare.
Vasile Blaga
Secretarul general al PD nu regreta iesirea de la guvernare a PC, acuzandu-i de santaj repetat.