4005-147247-basescu2.jpg

Conform noului act normativ, proporţia dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu din sistemul bugetar va fi de 1 la 15, reducere substanţială faţă de aceea de până acum, de 1 la 72. Nivelul 15 de salarizare îl vor atinge doar şeful statului (care va încasa 9.000 de lei), preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi persoana aflată în fruntea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România. Primul ministru va fi trecut în aceeaşi grilă de salarizare între cţficienţii 11 şi 15, alături de magistraţi şi demnitari, iar prima poziţie în grilă va fi ocupată de cei plătiţi cu salariul minim pe economie, care acum este de 600 de lei.

Negocieri cu profesorii

În discuţiile dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicaliştilor din educaţie s-a stabilit că un profesor gradul II va fi trecut la nivelul venitului unui locotenent sau grefier cu studii superioare, în timp ce profesorul cu gradul I va fi trecut pe o grilă superioară, la nivelul unui maior de armată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.