Beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, va face subiectul mai multor programe şi transmisiuni în direct ale Televiziunii Române. Sâmbătă, 30 aprilie şi duminică, 1 mai, TVR Info va difuza atât documentare, ediţii speciale, cât şi ceremonia propriu-zisă.
În luna ianuarie a acestui an, actualul Papă Benedict al XVI-lea a promulgat decretul prin care este recunoscut un miracol înfăptuit de fostul Suveran Pontif, Ioan Paul al II-lea. La aproape cinci ani de la moartea acestuia, oficialii de la Vatican consideră că el este cel datorită căruia o călugăriţă din Franţa s-a vindecat în mod miraculos de Parkinson, boală de care suferea şi fostul Suveran Pontif. Călugăriţa s-a vindecat inexplicabil, la două luni de la moartea lui Ioan Paul al II-lea, după ce ea şi alte călugăriţe se rugaseră pentru fostul Papă.
Beatificarea reprezintă primul pas către sanctificare şi confirmarea urcării sufletului unui om în Rai şi a capacităţii sale de a interveni pentru oamenii care i se roagă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.