Operaţia a durat patru ore, timp în care medicii au înlăturat membrele deformate, a declarat doctorul Jamal Raza, directorul spitalului.
"Bebeluşul se află acum la terapie intensivă, sub supravegherea medicilor, fiind în stare post-operatorie. Starea lui este stabilă şi sper să se facă bine', a declarat doctorul potrivit Agerpres.
Doctorii au avertizat că bebeluşul ar putea suferi complicaţii în urma înlăturării părţii interne a membrelor.
Părinţii n-au plătit nimic pentru operaţie, care a fost posibilă datorită unei donaţii de 6.600 de dolari a guvernului, ce a permis finanţarea echipamentului medical şi a medicamentelor.