Un detinut de la Penitenciarul din Targu Jiu vrea sa-l scape pe Adrian Mutu de datoria de 12 milioane de euro. Fanul este dispus sa-i cedeze lui Gigi Becali 50% din drepturile de autor asupra unei inventii, cu conditia ca acesta sa plateasca suma imputata ‘Briliantului’ de clubul Chelsea.


Constantin Roman este detinut in Penitenciarul de Maxima Siguranta din Targu Jiu, judetul Gorj, unde a fost inchis in urma cu opt ani, pentru inselaciune. In timpul detentiei, a facut cateva inventii, pe care le-a si inregistrat la OSIM.

Roman spune ca stie cum pot fi construite blocurile rezistente la cutremure. El a facut si o macheta a unei astfel de constructii, in care apartamentele sunt suspendate si pe care a numit-o ‘sigur bloc’.

‘Este un bloc monolit (dintr-o singura bucata), in care exista orificii pentru fiecare apartament. Acestea vor sta suspendate, cu ajutorul unor grinzi, iar intre peretii lor si structura de beton a cladirii exista un amortizor asemanator celui dintre vagoanele de tren. Astfel, in caz de cutremur, apartamentele vor fi protejate. Locuintele nu au legatura intre ele, iar accesul se face prin lifturi exterioare’, isi prezinta Roman inventia.

Detinutul mizeaza pe aceasta pentru a-l ajuta pe idolul lui, Adrian Mutu, sa isi plateasca datoria de 12 milioane de euro, pe care o are fata de clubul Chelsea.

A construit blocul rezistent la cutremur

A gasit si solutia: ‘Vreau sa ii cedez lui Gigi Becali 50% din drepturile de autor asupra „sigur bloc”, pentru pretul de un euro. Putem sa incheiem un contract de cesiune, iar singura conditie a mea e ca domnul Becali sa ii achite datoria domnului Mutu. Cu inventia mea il fac pe domnul Becali unul dintre cei mai bogati oameni din lume’, promite detinutul Constantin Roman, care sustine ca este cel mai mare fan al lui Adrian Mutu.


Fotbalistul are de plata 12 milioane de euro

Camera de Rezolvare a Disputelor (DRC) din cadrul FIFA a decis ca jucatorul roman Adrian Mutu (foto) trebuie sa plateasca 12 milioane de euro despagubiri clubului englez de fotbal Chelsea Londra. Decizia DRC nu se va pune imediat in aplicare pentru ca poate sa fie atacata in justitie. Jucatorul roman Adrian Mutu a fost depistat ca a consumat cocaina pe vremea cand evolua la Chelsea, in 2004, iar din cauza acestui lucru i-a fost reziliat contractul cu gruparea britanica si i s-au cerut daune financiare. Decizia nu este definitiva.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.