De Paul Tecuceanu,

Oficialii spitalelor belgiene se tem că, în curând, acestea vor ajunge la saturare, ca urmare a creşterii numărului cazurilor de infectare cu coronavirus şi al pacienţilor care au nevoie de terapie intensivă, au explicat surse din cadrul guvernului belgian.

”Dacă la un moment dat ne vor lipsi paturi de spital şi vom fi acceptat cereri din străinătate, cu greu vom putea explica acest lucru rezidenţilor din Belgia”, remarcă una dintre aceste surse pentru cotidianul De Tijd.

Totuşi, dacă Belgia – țară care se învecinează cu Franţa, Olanda, Germania şi Luxemburg – va atinge vârful epidemiei înaintea altor ţări, atunci va putea oferi paturi de spital pacienţilor din alte ţări în funcţie de posibilităţile sistemului ei medical, susțin surse guvernamentale belgiene.

Până acum, în Belgia, 6.235 de persoane au fost infectate cu coronavirus, iar 220 au murit.

Citeşte şi:

Rabinul Romi Cohn, supraviețuitor al Holocaustului, a fost ucis de coronavirus

Iubirea de oameni, mai presus decât frica de coronavirus. Povestea unei femei din Bârlad, ”îngerul păzitor” al celor bătrâni și necăjiți

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”
GSP.RO

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi
HOROSCOP

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi