„Am constatat (luni) aspecte pozitive în evoluţia cifrelor şi din fericire această tendinţă pozitivă pare să se confirme”, a declarat virusologul Yves van Lanthem, cel care susţine conferinţele naţionale de presă privind situaţia COVID-19.

Deşi în Belgia incidenţa rămâne cea mai ridicată din Europa, cu 1.775 noi cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, media săptămânală a persoanelor infectate cu Sars-CoV-2 a scăzut cu 4%, marcând prima descreştere din acest al doilea val de COVID-19.

Tendinţa pare să confirme o ameliorarea a situaţiei, conform datelor recente, în care se remarcă efectul restricţiilor care s-au aplicat progresiv în ultimele săptămâni, precum interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, închiderea restaurantelor, a barurilor, a centrelor de agrement, de sport şi de cultură, precum şi obligaţia desfăşurării activităţii profesionale la domiciliu.

„Datele arată că măsurile aplicate funcţionează”, a spus Yves van Lanthem.

Începând de luni a fost suspendată şi activitatea centrelor comerciale neesenţiale, o măsură al cărei impact asupra situaţiei epidemiologice ar putea fi observat la sfârşitul săptămânii viitoare.

Bolnavii de COVID-19 în stare critică, transferați în Germania

Rusia poate pierde războiul din Ucraina. De ce trebuie să se ajungă la acest final? Argumentele unui istoric american: „Pentru binele lumii și pentru binele ei”
Recomandări
Rusia poate pierde războiul din Ucraina. De ce trebuie să se ajungă la acest final? Argumentele unui istoric american: „Pentru binele lumii și pentru binele ei”

Internările în spitale sunt în continuare în creştere, în medie cu 26%, iar în secţiile de terapie intensivă cu 4%. Autorităţile belgiene, care au început să transfere bolnavi în Germania, au fixat la 2.000 numărul paturilor disponibile la terapie intensivă, limita pentru a împiedica colapsul sistemului sanitar.

Numărul deceselor continuă de asemenea să crească cu 75% săptămânal – o medie de 163 de decese pe zi.

Până acum, Belgia a înregistrat 12.126 decese provocate de coronavirus.

Este în creştere şi rata infectărilor, cu 6,3% săptămânal, ajungând la 28,8% la scară naţională, cu o medie de 48% la Liege şi 37% la Bruxelles. 

Foto: EPA

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
FANATIK.RO
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
Viva.ro
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
Acasă la Medana și Alin Oprea! Zici că e palat regal! Numai sufrageria are 100 de metri pătrați!
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Medana și Alin Oprea! Zici că e palat regal! Numai sufrageria are 100 de metri pătrați!
Ion Țiriac n-a mai răbdat și a dat în judecată statul român » Suma revendicată + Apare pe listă și numele lui Gigi Becali
GSP.RO
Ion Țiriac n-a mai răbdat și a dat în judecată statul român » Suma revendicată + Apare pe listă și numele lui Gigi Becali
Condimentul pe care să-l pui în clătite ca să le dai un gust unic. Are și multe beneficii pentru organism
FANATIK.RO
Condimentul pe care să-l pui în clătite ca să le dai un gust unic. Are și multe beneficii pentru organism
Bărbat din Severin, găsit mort în casă, printre mai mulți șerpi. Avea o crescătorie ilegală de reptile, printre care 3 vipere
Știrileprotv.ro
Bărbat din Severin, găsit mort în casă, printre mai mulți șerpi. Avea o crescătorie ilegală de reptile, printre care 3 vipere
Românca Alina Pușcău a făcut senzație cu rochia ei la petrecerea de după Gala MET! A fost singura vedetă de la noi din țară care a participat
Unica.ro
Românca Alina Pușcău a făcut senzație cu rochia ei la petrecerea de după Gala MET! A fost singura vedetă de la noi din țară care a participat
"De la energizant". Fotbalistul important din Superliga a venit azi să demonstreze că nu s-a dopat! Prima reacţie după audiere: "E situaţia reală"
Orangesport.ro
"De la energizant". Fotbalistul important din Superliga a venit azi să demonstreze că nu s-a dopat! Prima reacţie după audiere: "E situaţia reală"
Părinţii tinerilor ucişi de Vlad Pascu au răbufnit după o întrebare a judecătoarei. "Chiar nu ştiţi nimic?!"
Observatornews.ro
Părinţii tinerilor ucişi de Vlad Pascu au răbufnit după o întrebare a judecătoarei. "Chiar nu ştiţi nimic?!"
Horoscop 10 mai 2024. Peștii ar fi bine să privească cu îngăduință orice fel de abatere a celor din familie de la ceea ce au stabilit ei
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2024. Peștii ar fi bine să privească cu îngăduință orice fel de abatere a celor din familie de la ceea ce au stabilit ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI