Un reprezentant al miliardarului de origine saudita Osama ben Laden a purtat la Islamabad negocieri cu un om de afaceri bulgar, referitoare la achizitionarea de deseuri radioactive in scopul utilizarii lor pentru realizarea unei bombe nucleare, a scris luni, ziarul „Hindustan Times”.
Omul de afaceri bulgar Ivan Ivanov, care are de mai multa vreme relatii de afaceri in tarile asiatice, a fost invitat la Islamabad pentru a discuta posibilitatea de a livra deseuri radioactive provenind de la centrala atomica de la Kozlodui. In 11 aprilie 2001, bulgarul a fost transportat intr-o zona muntoasa si prezentat lui ben Laden drept un partener din Europa.
Organizatia lui Osama ben Laden, Al-Qaida, a incercat sa procure material nuclear si cu ajutorul mafiei ruse, a anuntat ieri canalul de televiziune german ARD. „Avem cunostinta de faptul ca au existat tentative foarte concrete din parte Al-Qaida de a procura material nuclear prin intermediul unor oameni din domeniu si al reprezentantilor criminalitatii ruse organizate”, a precizat Friedrich Steinhaeusler, expert in controlul armamentului. FBI sustine ca un apropiat al lui ben Laden, Mamdouh Mahmud Salim, a sosit, in 1998, la Munchen, in sudul Germaniei, pentru a incerca sa procure componente pentru armele nucelare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.