Benjamin Netanyahu a mers sâmbătă, 14 octombrie, să viziteze kibbuțurile Be'eri și Kfar Azza, două dintre comunitățile de la granița cu Fâșia Gaza care au fost cele mai grav afectate în asaltul sângeros al militanților Hamas de săptămâna trecută, a anunțat biroul premierului israelian, după ce acesta a părăsit zona, potrivit The Times of Israel.
Cuprins:
Într-un scurt comunicat de presă, biroul prim-ministrului a precizat că Netanyahu "a mers printre ruinele caselor unde au avut loc aceste masacre teribile".
Netanuahu a fost pus la curent cu situația din zonă de către ofițerii Forțelor Israeliene de Apărare (IDF) aflați în prezent acolo, inclusiv de șeful batalionului de parașutiști.
Această vizită este prima pe care Netanyahu o efectuează la fața locului, la mai bine de o săptămână de la masacrele în urma cărora peste 1.300 de israelieni au fost uciși, majoritatea civili, după ce mai multe valuri de militanți ai grupării palestiniene Hamas au trecut granița în Israel, dinspre Fâșia Gaza.
Netanyahu a fost aspru criticat pe plan intern pentru că nu a venit la fața locului, nu a participat la înmormântări și nici nu i-a vizitat pe răniți.
Benjamin Netanyahu i-a vizitat sâmbătă și pe infanteriștii israelieni desfășurați la granița cu Fâșia Gaza, a precizat biroul său în comunicat, conform Reuters.
O înregistrare video, publicată pe rețeaua de socializare X (fosta Twitter), îl arată pe premier spunându-le militarilor: "Sunteți pregătiți pentru următoarea etapă? Următoarea etapă se apropie".
עם הלוחמים שלנו בעוטף עזה, בקו החזית. כולנו מוכנים. (צילום: אבי אוחיון, לע״מ) pic.twitter.com/TiGzHcWhPK— Benjamin Netanyahu - בנימין נתניהו (@netanyahu) October 14, 2023
El nu a dat alte detalii în această înregistrare video, care îi arată pe infanteriști dând din cap ca răspuns la întrebarea lui Netanyahu.
Foto: Benjamin Netanyahu - בנימין נתניהו / Twitter.com
AlexandraMilu 14.10.2023, 23:25
Și ce a rezolvat cu asta!? Ii aduce pe cei decedați înapoi??? Cum de nu au știut de acel atac?
mariussorin75 15.10.2023, 00:33
can tarziu, bun si acum, totusi raman pe constiinta cu reactia intarziata de la atacuri
Ion3laClaudia 15.10.2023, 01:50
A venit sa vadă dezastrul și ce a făcut??
K476 15.10.2023, 04:41
Fiecare persoana este importanta de ambele părți. Dar balanta este disproportionata. Ce este mai grav, ca nu s-au oprit a doua zi, ca fac planuri sa continue, sau dacă se cere echilibrarea balantei?
Irinel 15.10.2023, 06:44
Hai sa vedem ce se va intampla.