Biden îi acuză pe republicani că pun în pericol democrația, într-un discurs dur înainte de alegeri. „Disperat și necinstit”, îi răspund aceștia

Comentează
Arhiva foto

Liderul de la Casa Albă a făcut referire la problemele democrației americane, în ciuda faptului că, înaintea alegerilor legislative din 8 noiembrie, cetățenii sunt în mod special preocupați de economie și inflație, scriu New York Times și Associated Press.

Președintele Joe Biden i-a condamnat pe predecesorul său și pe alți republicani pentru că au încurajat violența politică, intimidarea alegătorilor și „marea minciună” și a calificat alegerile de săptămâna viitoare drept un test crucial pentru democrația americană.

În vreme ce candidații și alegătorii s-au concentrat în general pe problemele economice și de altă natură, Biden și-a folosit discursul pentru a pune în prim-plan viitorul sistemului electoral, scrie New York Times.

„În timp ce mă aflu aici, astăzi, există candidați pentru fiecare funcție în America - guvernator, Congres, procuror general, secretar de stat - care nu se angajează să accepte rezultatele alegerilor la care candidează”, a declarat Biden.

„Aceasta este calea spre haos în America. Este fără precedent. Este ilegală. Și este neamericană”, a spus el.

Președintele s-a declarat în mod special neliniștit de atacul violent asupra familiei Pelosi, care l-a rănit grav pe soțul președintei Camerei Reprezentanților. Potrivit procurorilor, atacul o viza pe Nancy Pelosi, care nu se afla însă acasă în acel moment.

Biden a pus atacul pe seama „marii minciuni” a fostului președinte Donald Trump, care a continuat să susțină că alegerile din 2020 au fost furate. „Este o minciună care a alimentat o creștere periculoasă a violenței politice și a intimidării alegătorilor în ultimii doi ani”, a spus Biden.

Citând exemple de hărțuire și amenințare a funcționarilor din sistemul electoral, președintele a evidențiat chiar eforturile lui Trump, care cu câteva zile înainte de atacul de la Capitol din 6 ianuarie, a exercitat presiuni asupra secretarului de stat republican din Georgia pentru a-i „găsi” suficiente voturi care să inverseze rezultatul alegerilor în acest stat.

„Această intimidare, această violență împotriva democraților, a republicanilor și a oficialilor non-partizani care doar își fac treaba sunt consecința minciunilor spuse pentru putere și avantaje, minciuni repetate la nesfârșit pentru a genera un ciclu de furie, ură și chiar violență”, a spus Biden.

„În acest moment, trebuie să confruntăm aceste minciuni cu adevărul. Însăși viitorul națiunii noastre depinde de acest lucru”, a adăugat președintele.

Refuzând să rostească numele lui Trump, Biden a susținut totuși că predecesorul său a subminat statul de drept. „Democrația americană este atacată pentru că fostul președinte învins al Statelor Unite refuză să accepte rezultatele alegerilor din 2020”, a declarat Biden.

„El refuză să accepte voința poporului. El refuză să accepte faptul că a pierdut. El a abuzat de puterea sa și a pus loialitatea față de el însuși înaintea loialității față de Constituție și a făcut din marea minciună un articol de credință pentru republicanii MAGA (Make America Great Again - sloganul lui Trump), o minoritate a acestui partid”, a acuzat șeful statului.

Liderul de la Casa Albă a mai precizat că afirmațiile false ale lui Trump au fost respinse pe toată linia de către tribunale și alte autorități.

„Marea minciună s-a dovedit a fi doar atât, o mare minciună, de fiecare dată”, a spus Biden. „Cu toate acestea, acum, republicanii extremiști MAGA urmăresc să pună sub semnul întrebării nu numai legitimitatea alegerilor din trecut, ci și a alegerilor care au loc acum și în viitor”, a spus el.

Mai mult de 370 de candidați republicani au pus la îndoială și, uneori, au negat categoric rezultatele alegerilor din 2020, în ciuda dovezilor copleșitoare care demonstrează contrariul, potrivit unei anchete a New York Times. Trump, scrie cotidianul american, a făcut din fidelitatea față de aceste afirmații un test decisiv pentru sprijinul acordat candidaților republicani.

New York Times amintește că, în vreme ce i-a criticat pe republicani pentru că nu acceptă legitimitatea alegerilor, Biden însuși a sugerat în ianuarie că și el ar putea să nu accepte rezultatele votului din acest an, dacă în statele republicane vor fi adoptate politici pe care le consideră restrictive pentru dreptul la vot.

De atunci, el a evitat o astfel de formulare, admițând că aceasta a oferit muniție republicanilor.

Deși au fost în mare parte de acord cu argumentul din discursul de miercuri seară al lui Biden, nu toți democrații au considerat că declarația a fost utilă. Și asta în condițiile în care candidații încearcă să se distanțeze de președinte, a cărui popularitate se află la cote de avarie, iar alegătorii se concentrează pe probleme precum inflația, imigrația, criminalitatea și avortul.

„Problemele democrației sunt extrem de importante în acest moment și în alegerile de săptămâna viitoare. Total adecvat ca președintele să le abordeze”, a scris pe Twitter David Axelrod, fost consilier al președintelui Barack Obama. „Cu toate acestea, mă îndoiesc că mulți democrați din cursele marginale sunt nerăbdători ca el să fie la televizor în această seară”, a adăugat acesta.

Republicanii au răspuns acuzându-l pe Biden că în loc să fie unificatorul pe care chiar el l-a promis, a semăînat diviziune. „Disperat și necinstit”, l-a caracterizat Comitetul Național Republican, chiar înainte de discurs. „Joe Biden a promis unitate, dar, în schimb, i-a demonizat și defăimat pe americani, în timp ce a făcut viața mai scumpă pentru toți”, au adăugat republicanii.

Liderul minorității din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy, care va fi președintele Camerei dacă republicanii vor prelua din nou controlul camerei inferioare, a scris și el pe Twitter ceva asemănător.

„Președintele Biden încearcă să divizeze și să distragă atenția într-un moment în care America trebuie să se unească - pentru că nu poate vorbi despre politicile sale care au dus la creșterea costului vieții. Poporul american nu-l înghite”, a spus McCarthy, citat de Associated Press.

Sondajele arată că alegătorii din întregul spectru ideologic și politic sunt de acord că democrația americană este amenințată, dar ei văd problema diferit.

În timp ce liberalii și mulți moderați îl consideră pe Trump drept pericolul principal, susținătorii fostului președinte consideră că adevăratul risc este cel reprezentat de Biden și de politicile care, potrivit lor, se apropie de socialism.

Oricare ar fi ideea, alegătorii au fost mult mai predispuși să identifice inflația și economia, precum și alte probleme, drept prioritățile principale, înaintea democrației. Potrivit unui sondaj New York Times/Siena College, mai mult de o treime dintre alegătorii independenți și chiar 12% dintre democrați au declarat că sunt dispuși să sprijine candidații care resping legitimitatea alegerilor din 2020.

La un moment dat, scrie New York Times, Biden a părut că se ceartă cu alegătorii care, în opinia sa, nu acordă o prioritate suficient de mare legitimității alegerilor. Medicare, securitatea socială și celelalte probleme sunt importante, a spus el, „dar mai este ceva în joc: democrația însăși”. „Nu putem pretinde că (problema) se va rezolva de la sine”, a spus el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
În septembrie 1988, cu doar 14 luni înainte de prăbușirea regimului comunist, aparatul de represiune al statului român a atins apogeul organizatoric, cu un efectiv de 14.629 de angajați. Sursă foto: Shutterstock
14:18
Câți angajați avea Securitatea la finalul regimului comunist: peste 6000 de oameni erau trecuți în acte numai în București
MONDEN
Burlacii:Foc în Paradis
ExclusivInterviu
15:17
Ce se întâmplă în culisele „Burlacii: Foc în Paradis”. Emilia Vlaicu, producător general, face dezvăluiri incendiare
Adela Popescu și Radu Vâlcan | Foto: Instagram
14:39
Ce a făcut Adela Popescu în România în timp ce Radu Vâlcan filma pentru „Insula Iubirii” 2026 în Thailanda: „Pentru el e o traumă”
POLITIC
Chatbot
14:30
UDMR lucrează la un chatbot secui. ErdélyGPT îți rezolvă problemele „în timp ce faci pălincă”
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni, răspuns pentru HotNews: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Ultimele știri
InterviuExclusiv
16:01
Condiția pusă de Adelina Pestrițu pentru a accepta să prezinte „Burlacii: Foc în Paradis”. „Am simțit că acest proiect este pentru mine”
15:46
Propunerea primită de Paul Ipate pentru serialul de la Pro TV: „Foarte rar mi s-a întâmplat”
15:46
Câți români s-au uitat la Cătălin Măruță pe Antena 1. Audiența emisiunii „Furnicuțele” cu fostul prezentator de la PRO TV la cârmă
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
TRENDING
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Călător cu valiză sosind la aeroport la răsăritul soarelui
14:08
Românii își planifică city break-uri în orașele europene unde au loc evenimente de modă. Fenomenul „Fashion Month” a crescut numărul rezervărilor cu 18%
Pepene roșu murat într-un borcan de sticlă, cu felii proaspete pe o farfurie în fundal.
13:12
Fructe murate: deliciul care va deveni vedeta platourilor tale festive
muzeul astra sibiu - proiectiul aurul apusenilor
12:39
Muzeul ASTRA din Sibiu lansează proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare” în încercarea de a transforma fostele zone miniere în trasee turistice
Imagine cu aviaone care rulează pe o pistă a aeroportului din Mumbai, India, având în prim-plan un Boeing 747
12:21
Ce înseamnă termenii pe care îi auzi în avion: mayday, turbulență, holding
O casă cu etaj și mansardă, într-o curte plină de trandafiri. Are gardul galben și acoperișul din țiglă roșie
11:36
O casă de 130 de metri pătrați, cu două terase și multiple anexe, se vinde în Banatul sârbesc cu 33.000 de euro
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Termometru frunze toamna
13:33
Temperaturi de vară urmate de ploi și o răcire accentuată. Prognoza meteo ANM pentru perioada 14-27 septembrie 2026
Bucureștiul devine, între 14 și 20 septembrie, capitala gastronomiei odată cu prima ediție a Bucharest Food Week. Sursă foto: Shutterstock
13:29
Meniuri speciale de la 69 de lei, pentru gurmanzi, în 100 de restaurante din București: ce se întâmplă între 14 și 21 septembrie
Castel Apafi
Analiză
13:00
Castelul renascentist din Sibiu, unde acum 350 de ani s-a pierdut autonomia Transilvaniei, restaurat cu fonduri europene
Două avioane ale Armatei Române în timp ce supraveghează spațiul aerian al țării
10:45
Planul de Înzestrare a Armatei 2027-2036: Ce echipamente militare și drone cumpără România și cum sunt împărțite cele 9.700.000.000 de euro
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare