„Când vor fi gata statisticile finale privind morții de COVID-19? Cel mai probabil la câțiva ani după primul an de pandemie”, a declarat, duminică, epidemiologul și subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății Hugo López-Gatell.

Până acum, Mexic a raportat 730.000 de cazuri de COVID-19 și un bilanț de 76.430 de morți, potrivit datelor colectate de Universitatea Johns Hopkins.

Astfel, la nivel mondial, această țară se află pe locul patru la numărul de victime provocate de noul coronavirus, după Statele Unite ale Americii (209.454 morți), Brazilia (141.776 morți) și India (95.600 morți).

Autoritățile sanitare din Mexic numără doar persoanele care au murit după ce au fost testate și depistate pozitiv cu COVID-19, iar numărul testelor efectuate la nivel național rămâne redus, conform agenției de presă Associated Press.

La începutul lunii, organizația Amnesty International a anunțat că în Mexic au murit mai mulți angajați din domeniul sănătății decât în orice altă țară din lume.

Foto: EPA

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Despărțire surpriză în showbizul românesc: ‘Nu trebuia să aflați, dar sunt singur’
Playtech.ro
Despărțire surpriză în showbizul românesc: ‘Nu trebuia să aflați, dar sunt singur’
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Viva.ro

Afacerea de succes pornită de Aura. După 10 ani în corporaţii s-a mutat la sat, unde şi-a schimbat radical viaţa: "Livrăm și în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea de succes pornită de Aura. După 10 ani în corporaţii s-a mutat la sat, unde şi-a schimbat radical viaţa: "Livrăm și în străinătate"
Aparatul care consumă cea mai multă energie. Mulți îl folosesc zilnic, dar nu realizează că le încarcă factura la curent
Știrileprotv.ro
Aparatul care consumă cea mai multă energie. Mulți îl folosesc zilnic, dar nu realizează că le încarcă factura la curent
Ce i-a făcut un doctor dentist soției sale. Un coleg a descoperit adevărul șocant, polițiștii l-au arestat imediat
FANATIK.RO

Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
Orangesport.ro

'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro

Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
HOROSCOP

La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE