Bilanțul victimelor după inundațiile din Spania a ajuns la 217 persoane, dintre care 213 numai în regiunea Valencia, trei în Castilla-La Mancha, unde trupul neînsufleţit al unei femei de 60 de ani din Letur, dată dispărută marţi, a fost descoperit duminică dimineaţa, şi o alta în Andaluzia, relatează News.ro.
La Letur, în provincia Albacete, trupul femeii luate de apele învolburate a fost descoperit la 12 kilometri de locul în care a dispărut, a declarat într-o conferinţă de presă Pedro Antonio Ruiz Santos, delegatul guvernului pentru regiunea Castilla-La Mancha.
Printre victimele inundaţiilor se numără şi doi cetăţeni chinezi, potrivit ambasadei Chinei la Madrid. Alţi doi cetăţeni chinezi sunt daţi dispăruţi.
„Există încă subsoluri sau garaje, parcări inundate care trebuie curăţate şi este previzibil că vor exista persoane decedate în aceste spaţii”, a declarat ministrul transporturilor, Oscar Puente, într-un mesaj pe X.
Potrivit lui Puente, bilanţul morţilor s-a modificat relativ puţin în ultimele 48 de ore, deoarece serviciile de urgenţă au explorat mai întâi „zonele cele mai accesibile”, situate „la suprafaţă”.
La Vatican, Papa Francisc a declarat duminică că se „roagă pentru Valencia şi pentru ceilalţi oameni din Spania care suferă atât de mult în acest moment”.