Peste 45.000 de morţi în Turcia, la o lună după cutremurul devastator. Bilanțul tragediei

Comentează

Un cutremur puternic a lovit Turcia, dar și Siria în dimineața de 6 februarie, provocând moartea a zeci de mii de oameni și daune materiale de peste 34 de miliarde de dolari. S-au intentat procese împotriva a sute de persoane, iar situația ar putea avea implicații politice, deoarece în câteva săptămâni se vor desfășura alegeri prezidențiale și legislative în Turcia, a transmis AFP, preluată de News.ro.

Cutremurul cu magnitudine 7,8, urmat câteva ore mai târziu de un seism cu magnitudinea 7,6, s-a soldat cu aproape 46.000 de morţi şi 105.000 de răniţi numai în Turcia, conform celui mai recent bilanţ, însă numărul poate crește zilele viitoare. Şi în Siria au murit aproape 6.000 de oameni. De asemenea, 214.000 de clădiri au fost distruse, unele cu 12 etaje, în 11 provincii ale ţării.

Seismul care a lovit atât Turcia, cât și Siria pe 6 februarie, la ora 4.17, este „cea mai mare catastrofă naturală din ultimul secol în Europa”, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a traumatizat o ţară întreagă: rude decedate, oraşe în ruine și milioane de turci care se confruntă cu gravele consecinţe ale dezastrului.

Oraşele Turciei din provinciile Kahramanmaraş şi Hatay au fost devastate, iar autorităţile au fost nevoite să îngroape în grabă, după ceremonii rapide, mii de morţi în cimitire improvizate pe câmpuri şi în pădure.

Autorităţile estimează că 14 milioane de persoane au fost afectate de seism, la o lună de la tragedie. Dintre cei afectaţi, 3,3 milioane au fost nevoiţi să părăsească zonele sinistrate, potrivit preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Aproape două milioane locuiesc acum în corturi sau în case-container.

În decurs de o lună, s-au înregistrat peste 13.000 de replici, ceea ce menţine starea de panică în Turcia, ţară situată într-o zonă seismică printre cele mai active din lume, scrie AFP, preluată de news.ro.

Preşedintele Erdogan a recunoscut întârzierile în salvarea oamenilor și a cerut iertare, dar a dat vina pe vremea nefavorabilă şi pe faptul că dezastrul a fost unul de amploare, afectând 20.000 km2.

Sondajele de opinie arată că dezvoltatorii şi constructorii clădirilor care s-au năruit sunt consideraţi principalii responsabili ai bilanţului dur al cutremurelor. Peste 600 de persoane implicate în construcţia imobilelor prăbușite au fost anchetate, multe fiind arestate când încercau să fugă din ţară.

Totuși, niciun responsabil nu a demisionat sau nu a fost demis, cu excepţia primarului unui mic oraş.

Recep Tayyip Erdogan a pus capăt speculaţiilor, confirmând că alegerile prezidenţiale şi legislative vor avea loc pe 14 mai.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
15:50
Stegarul Dac a fost reținut 24 de ore. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
MONDEN
Maurice Munteanu
16:10
Care este, de fapt, numele din buletin al lui Maurice Munteanu. Cum a primit prenumele „Maurice”
Ramona Păun
15:31
Anunțul făcut de Ramona Păun după sarcină: „E tare mândru că o să fie fratele mai mare”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
16:22
Gheața marină din Antarctica atinge al treilea cel mai scăzut nivel din istorie. Oamenii de știință trag un semnal de alarmă
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale