Bilanțul incendiului de la Grenfell Tower nu va fi cunoscut anul acesta

Comentează

Poliția Metropolitană a anunțat că până în prezent bilanțul oficial al persoanelor moarte sau dispărute în urma incendiului de la Grenfell Tower este de 80, dar o cifră finală și definitivă nu va putea fi înaintată anul acesta, scrie BBC News.

Majoritate a celor care au murit în incendiul din 14 iunie s-au aflat în 23 din cele 129 de apartamente aflate în clădirea din Kensington. Focul a distrus 151 de case, cele mai mult în blocul turn, dar și un număr de proprietăți  aflate în apropiere.

Supraviețuitorii și rudele celor care au murit și-au exprimat frustrarea față de progresul lent al investigației, dar superintendentul Fiona McCormack din cadrul Poliției Metropolitane a spus că numărul total de morți va fi cunoscut numai atunci când operațiunea de căutare și recuperare și procesul de identificare au luat sfârșit.

"Ce pot spune este că în acest moment credem că 80 de persoane sunt fie moarte, fie dispărute și presupunem că sunt decedate. Nu vrem să fie victime ascunse. Vrem să stabilim costul real al acestei tragedii umane”, a spus ofițerul.

McCormack a mai spus că polițiștii încearcă să pregătească emoțional familiile victimelor pentru a conștientiza că în unele cazuri rămășițele rudelor lor nu vor fi recuperate niciodată.

O problemă cu care se confruntă poliția în anchetă este identificarea persoanelor care se aflau în bloc în noaptea tragediei. ”Este imposibil pentru cineva să producă o listă înainte de a arăta exact cine era în Grenfell Tower în noaptea aceea - inclusiv pe cei care locuiesc acolo, dar și pe cei care se aflau în vizită", a explicat McCormack. Ea a mai spus că "Ce pot sa va spun este ca in interiorul Grenfell Tower există 129 de apartamente. Am reușit să luăm legătura cu persoane din 106 apartamente din cele 129. Acești oameni au fost capabili să ne spună nu doar cine a trăit în acele apartamente, dar mai ales cine era în acele apartamente în noaptea aceea".

Ofițerul a declarat că 18 persoane conectate la cele 106 apartamente sunt morți sau lipsesc presupuse că au murit, însă "este o realitate teribilă că există 23 de apartamente în care, în ciuda eforturilor de investigație uriașe, nu am reușit să găsim pe nimeni viu care a trăit acolo. În acest stadiu, trebuie să presupunem că nimeni în cele 23 de apartamente nu a supraviețuit, inclusiv pe oricine locuia acolo sau îi vizita".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aproape un sfert dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională.
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
MONDEN
Monica Anghel a slăbit 30 de kilograme
15:00
Alimentele la care a renunțat Monica Anghel pentru a slăbi 30 de kilograme. Declarații sincere după o perioadă grea de recuperare
Sânziana Buruiană
14:30
Sânziana Buruiană critică proiectul uniformelor școlare obligatorii: „Generația TikTok nu va fi sclavă pe plantație”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
15:45
Ilie Năstase, mesaj tranșant pentru Brigitte Pastramă după declarațiile despre Ioana: „Să își vadă de relația pe care o are”
15:36
Un avion plin cu pasageri a fost sechestrat pe pistă, în Instanbul, înainte de decolare din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
15:20
Un angajat s-a trezit în cont cu 620.000 de dolari, virați de firma de transport pentru care făcea curățenie
Exclusiv
15:19
De ce n-a mers Cheloo cu Ombladon la Asia Express 2026: „Nu-mi pare rău”
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
O femeie care se uită la panourile cu informații despre zboruri din aeroport
15:14
Reclama dintr-un aeroport din Marea Britanie care a stârnit panică și hohote de râs printre pasageri: „Mi-ar strica complet ziua”
Spirometrii gratuite in farmacii testare cancer pulmonar, BPOC, astm
15:18
Cât de expuși sunt tinerii la cancerul bronhopulmonar și de ce este esențială depistarea precoce. Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite
Un avion pe pistă. Imaginea surprinde activitatea personalului de la sol care pregătește avionul pentru decolare.
14:31
33 de aeroporturi din Europa vor fi înghețate mâine de o grevă a controlorilor aerieni. Mii de turiști vor fi afectați
Orașul Chicago, SUA 2024 vazut din spatiu, în dreapta așa cum se vede de pe ISS în 2025, în stânga, Chicago în 2003, iluminat de lămpi cu vapori de sodiu
14:22
Un astronaut NASA a fotografiat orașele din spațiu, noaptea, de-a lungul a 23 de ani. Diferența de culoare este uimitoare
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri