Mergi direct la conținut »
Bilanțul înghețului din București: peste 700 de copaci căzuţi pe carosabil și peste 50 de autoturisme avariate
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Bilanțul înghețului din București: peste 700 de copaci căzuţi pe carosabil și peste 50 de autoturisme avariate

Bilanțul înghețului din București: peste 700 de copaci căzuţi pe carosabil și peste 50 de autoturisme avariate

Înghețul care a paralizat astăzi Capitala a produs căderea a peste 700 de copaci pe carosabil, fiind avariate peste 50 de autoturisme, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne (MAI), sâmbătă după-amiază.

„În municipiul Bucureşti s-a intervenit pentru degajarea a 740 copaci, trei cabluri electrice şi 10 stâlpi căzuţi pe carosabil, fiind afectate 55 autoturisme”, potrivit MAI.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au anunţat, sâmbătă, că un bărbat de 32 de ani a fost găsit în stare de inconştienţă, pe strada Ceahlău, posibil lovit de crengile unui copac. „A fost preluat de un echipaj SMURD şi va fi transportat la Spital Elias”, au transmis reprezentanţii ISU.

În cursul dimineții, un copac s-a prăbușit peste o femeie de 44 de ani pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, victima fiind transportată la spital. Mai târziu, un bărbat de 32 de ani, din sectorul 6, a fost găsit inconștient pe stradă, după ce ar fi fost lovit de un copac. Circulaţia tramvaielor liniilor 7, 11, 25, 16 şi 21, precum şi a troleibuzelor 70,79, 86 şi 90 era blocată sâmbătă dimineaţa din cauza unor avari, conform informaţiilor publicate sâmbătă dimineață de Societatea de Transport Bucureşti pe pagina sa de Twitter.

Citește și:

André Rieu, interviu exclusiv pentru Libertatea: „Dacă am da fiecăruia un instrument muzical în locul unei arme, lumea ar fi un loc cu adevărat de trăit”

 

 
 
Close
Închide
  Close