Dintr-o carte scrisă de un fost profesor de la Academia de Poliție, Bogdan Despescu ar fi plagiat nu mai puțin de 77 de pagini.

Chestorul-șef de Poliție Bogdan Despescu a fost numit în funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne la 29 noiembrie 2019, relatează Pressone.ro.

Bogdan Despescu a obținut doctoratul în 2010 la Academia de Poliție cu o teză referitoare la „criminalitatea în domeniul achizițiilor publice”.

Jurnalista Emilia Șercan a dezvăluit că Bogdan Despescu „a copiat din diverși autori – cuvânt cu cuvânt – peste 150 de pagini”.

Recordul cantitativ personal al chestorului șef de poliție Bogdan Despescu: peste o cincime din teză – 77 de pagini – sunt plagiate dintr-o singură carte.

Emilia Șercan, despre plagiatul lui

Fostul șef al polițiștilor din România este acuzat de cvadruplu plagiat. Despescu ar fi copiat de patru ori, în pagini diferite ale tezei sale, același segment de text dintr-un studiu al Societății Academice din România.

Cu toate acestea, Bogdan Despescu a dat în judecată, în 2018, Ministerul de Interne și IGPR deoarece nu i-au acordat sporul de doctorat ce a fost eliminat prin lege, în 2010, în plină criză economică.

În martie 2019, Despescu obținea în instanță mii de lei – inclusiv actualizări cu rata inflației – drept spor pentru un doctorat plagiat. Sumele pe care Despescu le-a obținut în instanță sunt, în acest moment, secretizate de Ministerul de Interne.

Potrivit PressOne, Bogdan Despescu a respins acuzațiile de plagiat.

În septembrie 2019, jurnalista Emilia Șercan l-a acuzat de plagiat și pe Bogdan Licu. Actualul procuror general interimat a vrut să recurgă la un „artificiu” pentru a cere retragerea titlului de doctor. Instanța l-a obligat, însă, să păstreze titlul de doctor, după ce a pierdut procesul cu Ministerul Educației.

În aprilie 2019, jurnalista Emilia Șercan a fost amenințată cu moartea după ce a dezvăluit rețeaua de plagiat de la Academia de Poliție.

Sursă foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.