„Consiliul de Administrație al companiei TAROM a decis anumite schimbări în managementul executiv, cu scopul de a revitaliza şi de a optimiza activitățile de conducere și coordonare ale companiei”, a transmis TAROM, într-un comunicat în care îl anunță pe Bogdan Popescu noul director general.

Potrivit TAROM, Popescu va prelua funcția începând de luni, 23 octombrie, „în urma îndeplinirii formalităţilor legale”.

Bogdan Popescu a lucrat în trecut la firme private

Bogdan Popescu este absolvent al Facultăţii de Aeronave, al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi al programului EMBA Asebuss.

Acesta are o experienţă de peste 25 de ani în companii cunoscute internaţional, precum Shell, Metro şi Microsoft. De asemenea, în anul 2021, Bogdan Popescu a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Avioane Craiova, precizează TAROM.

Costin Iordache rămâne pe alt post la TAROM

Bogdan Popescu îl înlocuiește astfel pe Costin Iordache, care a fost numit pe 4 ianuarie în funcția de director general al TAROM. Înainte de a fi numit la vârful TAROM, Iordache a condus departamentul financiar al companiei, nota la acea vreme site-ul specializat în domeniul aviației, Boardingpass.

„Pentru asigurarea atât a unei tranziții eficiente, cât și a continuității activității companiei, s-a decis totodată numirea actualului director general, domnul Costin Iordache, în funcția de director economic, cât și numirea actualului director economic, domnul Narcis Obeada, în funcția de director comercial”, precizează TAROM.

Compania notează că obiectivul principal al noii echipe de management „rămâne finalizarea și implementarea planului de restructurare, ce va conduce la revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (11)
Avatar comentarii

sorinzainescu68 17.10.2023, 00:56

Probabil o numire politică...........

Avatar comentarii

K476 17.10.2023, 01:22

Îl cunosc, din mediul privat. O persoana deosebita. Sper sa nu pice în jocuri bugetare.

Avatar comentarii

Andreeafunduc 17.10.2023, 03:50

Schimbari importante la Tarom ?

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.